Directorul CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeț, a reacționat dur după ce arbitrii confruntării cu Minerul Lupeni au dezavantajat clar echipa din Târgu Jiu, într-un meci contând pentru etapa a 10-a din Liga a 3-a. Într-un interviu acordat pentru cotidianul ”Gorjeanul”, directorul CSM Târgu Jiu a vorbit despre elementele ”pro-Lupeni”, care au dus la înfrângerea echipei din Târgu Jiu.�
Vineri, la Târgu Jiu, gorjenii au fost învinși cu 1-0, deși au reclamat trei penaltiuri neacordate, primul la Fabian Bărănescu, jucător ieșit accidentat după 45 de minute tocmai după acea intervenție dură, iar alte două în decurs de numai un minut, după ce Adelin Pîrcălabu și Alex Lăpădat au fost trântiți în careu în repriza secundă. Cele două evenimente, trecute cu vederea, au venit după ce tușierul a anulat un gol pentru un offside de ,,noaptea minții”, care a inflamat spiritele în tribună.
Sorin Saladea, Lucian Berariu și Sergiu Găluți au împărțit ,,dreptatea” vineri seară, pe ,,Constantina Diță”.
Oficialul de la Târgu Jiu a vorbit și de alt element ,,pro-Lupeni” mai puțin obișnuit, după ce delegatul de joc al partidei (n.r. – Daniel Pârvan) ar fi purtat discuții cu Jandarmeria pentru a muta galeria vizitatorilor din peluză la tribună, lucru nemaiîntâlnit până acum pe stadionul din Târgu Jiu.
Robert Bălăeț, director CSM Târgu Jiu: ”Dacă, până acum, aveam puterea să recunosc că poate am pierdut din cauza echipei, a jocului și a unor greșeli făcute de noi, de data aceasta a fost altceva. A fost un meci foarte echilibrat din punct de vedere fotbalistic, cu ocazii puține, în care cred eu că băieții noștri și-au făcut treaba, cu micile greșeli inerente unui joc de fotbal, pentru că nu poți să fii perfect. Dar, din păcate, arbitrajul și maniera de arbitraj, inclusiv a delegatului de meci, a fost una incredibilă, pe care eu n-am mai văzut-o de ani de zile, de când jucam la Liga a treia. Totul a început cu vreo 40 de minute înainte de startul meciului, când, paradoxal, delegatul de meci a vrut să mute galeria oaspeților în tribună. N-am auzit în viața mea de așa ceva, n-am întâlnit în cariera mea acest lucru! Au încercat și chestia asta. Bineînțeles că Jandarmeria a fost promptă și a rezolvat acest caz, dar e întâia oară când un delegat de meci încearcă acest lucru, probabil la rugămințile președintelui echipei oaspete (n.r.- Florin Spînu), care este un om, se știe, destul de influent la Federația Română de Fotbal. Atunci mi-am dat seama că ceva nu e în regulă și totuși am așteptat desfășurarea meciului. Cred că a fost o lecție clară despre cum se poate arbitra doar într-un singur sens. E o lecție pe care aș vrea să le-o predea, oamenii care răspund de arbitrajul de la Liga a treia, tuturor arbitrilor, de a vedea cum nu trebuie să arbitrezi. Totul a fost dat invers. A culminat cu anularea acelui gol… din neant. Toată lumea a rămas stupefiată de această decizie. Explicația arbitrului a fost că a greșit. Poți să greșești la anumite faze, la limită, centimetri, chiar un metru. Asta a fost o fază foarte clară, ai vrut să anulezi un gol cu orice mijloc. Probabil că o să urmeze o suspendare pentru acest arbitru, pentru acești arbitri, pentru că și centralul a luat niște decizii hilare la două faulturi în careu evidente. Dar, una peste alta, sincer, eu mă gândesc doar ce o să le mai spun acestor băieți în vestiar, pentru că dacă până acum i-am certat că nu joacă, acuma probabil că o să mă certe ei, că nu vorbesc cu arbitrii. Noi o să ne menținem această politică de a promova jucătorii, de a crește frumos și nu o să investim niciodată în alte lucruri. Le doresc succes în continuare celor de la Minerul Lupeni. Nu vreau să implic echipa în această treabă, dar lucrurile au fost prea evidente ca să nu strigăm după ajutor”.
Un copil m-a oprit după meci și mi-a zis: ,,Domn’ director, ne-au furat arbitrii.” ,,Nu e normal să îi învățăm așa…”
Robert Bălăeț cere suspendări drastice pentru arbitri, chiar dacă pe fotbaliștii lui Mario Găman nu îi încălzește acest lucru. Ca un fapt divers, CSM Târgu Jiu a fost ,,măcelărită” de ,,fluierași” și într-un meci de handbal din prima etapă a Ligii Florilor. Atunci, brigada de la Craiova a fost reținută de la delegări patru etape, după ce gazdele au întors meciul și au învins-o pe CSM cu un gol diferență. De asemenea, într-un meci cu Corona Brașov, din Liga Națională de Baschet Masculin, arbitrii au primit calificativul sub standard. Totul a culminat însă cu jocul de vineri, unde spectatorii de pe ,,Constantina Diță” au fost greu de stăpânit la ieșirea brigăzii de arbitri de pe teren. A plouat cu injurii și reproșuri, dar ce mai contează?
Robert Bălăeț, director CSM Târgu Jiu: ”Sper ca oamenii care răspund de aceste arbitraje să ia măsuri drastice cu acești indivizi, sper să nu-i mai văd pe terenurile de fotbal, pentru că dăunează foarte mult progresului nostru ca oameni, ca fotbal național. Ce să vadă acești copii, care au intrat și au fost în teren sau pe banca de rezervă, de la noi? Alergi în continuu și un individ din acesta îți anulează un gol, pe motiv de offside, offside pe care numai el l-a văzut, din tot stadionul. Probabil că o să facem sesizări peste sesizări, dar nu ne încălzesc cu nimic. Punctele au plecat de la noi din păcate. O să rezistăm anul acesta cu toate aceste șicane, zic eu, pentru că lucrul acesta o să ne întărească. Noi, clubul, ne-am asumat de la începutul acestui sezon, că o să avem probleme și la baschet, și la handbal, și la fotbal, bugetul fiind unul foarte mic, ne-am asumat să creștem tineri, să băgăm tineri. Vă dați seama că niciodată, dar niciodată, nu am apelat la alte metode neortodoxe. E clar că suntem luați ca victime. Va fi un an greu, dar ne vom descurca. Ne aducem aminte de prima etapă la handbal, de la Craiova, în care, tot așa, ne-au scos golurile din poartă. Au primit patru etape de suspendare! Sărut-mâna… nu ne încălzește cu nimic. Dați-le douăzeci de etape, pentru că munca acestor fete, acestor băieți a fost luată în batjocură! E posibil să plece antrenorii, să dai afară jucătorii din cauza rezultatelor care nu sunt neapărat făcute de ei. Un copil, născut în 2011, m-a oprit după meci și mi-a zis: ,,Domn’ director, ne-au furat arbitrii!” Nu e normal să îi învățăm așa. Rezultatele se dictează, văd, din alte birouri sau mai știu eu de unde. E un mare semn de întrebare dacă ei și-au permis aici la Târgu Jiu, pe acest stadion frumos, cu spectatori, meci înregistrat… Dacă au avut curajul ăsta și au curajul ăsta, păi atunci nu mai e nimic de făcut. Trebuie eliminați. Părerea mea e că acești oameni nu mai au ce căuta în arbitraj, pentru că nu este o greșeală umană.Este clar intenție și îmi asum ce spun. Nu suntem bătaia de joc a nimănui și nu investim banii acestui oraș pentru ca acești copii să sufere din cauza unor oameni care decid totul”.
Merg în continuare pe mâna gorjenilor
Pe de altă parte, directorul clubului a declarat că tinerii gorjeni vor primi, în continuare, credit de la antrenori. Echipa de fotbal este doar în al doilea an de seniorat, iar oficialii și staff-ul secției sunt convinși că jucătorii din propria pepinieră sunt soluția pentru viitor.
Robert Bălăeț, director CSM Târgu Jiu: ”Nu o să ne dăm niciodată la o parte din proiectul pe care l-am făcut pentru creșterea acestor copii și juniori, mai ales anul acesta, în care cred că suntem singura echipă din Liga a treia, din cele 94 de echipe care sunt, care este totalmente formată din jucători localnici. Nu o să ne abatem de la acest proiect, cu toate piedicile și șicanele. Eu îi înțeleg și pe cei care vor mai mult, dar și ei trebuie să înțeleagă că trebuie să dăm o șansă acestor copii ai noștri. Deocamdată, nu avem nici banii necesari să tindem la mai mult. Și mie, și nouă, ne-ar fi foarte ușor, dacă am avea un buget ca al Vâlcii, de exemplu, să aducem jucători de peste tot, pentru că avem conexiunile necesare să facem lucrul acesta. Am zis să dăm o șansă acestor tineri ai orașului. Mă bucur nespus că există o emulație foarte puternică în această academie a noastră. Și atunci, dacă noi, în iarnă, am aduce zece jucători străini sau din alte localități, poate am tăia aripile acestor copii. Merg în continuare pe mâna lor, chiar dacă o să fim huliți, chiar dacă o să fim aplaudați, pentru că, la ora asta, este proiectul real pe care îl are acest club”.

