Cosmin Popescu: Gorjul își pregătește proiectele pentru următorii ani, iar fondurile europene rămân o prioritate

09:16
[post-views]

Gorjul își pregătește proiectele pentru următorii ani, iar fondurile europene rămân o prioritate, anunță, vineri, Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, după ce, joi, la Biblioteca Județeană „Christian Tell” din Târgu Jiu, a organizat, împreună cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, o întâlnire dedicată priorităților de dezvoltare ale Gorjului în perioada 2028–2034.

”La discuții au participat reprezentanți ai administrațiilor publice locale, ai mediului de afaceri și parlamentari, pentru că dezvoltarea județului presupune colaborarea tuturor celor implicați. Obiectivul nostru este clar: să fim pregătiți din timp, cu proiecte concrete, pentru a valorifica oportunitățile viitorului exercițiu financiar european. Avem deja experiența perioadelor anterioare de finanțare și, mai ales, rezultatele obținute prin Fondul pentru o Tranziție Justă. Vorbim despre peste 5 miliarde de lei, aproape 1 miliard de euro, atrași în Gorj, prin investiții în sectorul public și în cel privat” spune Popescu.

Autoritățile județene își propun să depășească această valoare în perioada 2028–2034.

”Pentru aceasta, trebuie să identificăm de acum nevoile comunităților, să stabilim prioritățile și să pregătim proiecte viabile” atrage atenția Popescu.

Un subiect important al discuțiilor l-a reprezentat și necesitatea simplificării legislației și a procedurilor de accesare a fondurilor europene. Prezența parlamentarilor și a reprezentanților mediului de afaceri a oferit posibilitatea unui dialog direct despre dificultățile întâmpinate în implementarea proiectelor și despre modificările legislative care ar putea reduce birocrația și facilita investițiile.

”Avem nevoie de reguli clare, proceduri mai simple și termene rezonabile, astfel încât timpul și resursele să fie dedicate investițiilor, nu formalităților administrative inutile. Fiecare localitate din Gorj, fiecare investitor și fiecare antreprenor care dorește să dezvolte o afacere trebuie să aibă șansa de a beneficia de oportunitățile oferite de fondurile europene. Le mulțumesc reprezentanților administrațiilor locale, parlamentarilor și mediului de afaceri pentru participare și implicare, precum și echipei ADR Sud-Vest Oltenia și colegilor din Consiliul Județean Gorj pentru colaborare. Dezvoltarea Gorjului înseamnă investiții, parteneriat și mai puțină birocrație. Iar pregătirea pentru 2028–2034 începe de acum” transmite șeful CJ Gorj pe Facebook.

Articole similare:

23 de parlamentari ai Alianței pentru Unirea Românilor, senatori și deputați, vor ajunge în Gorj, duminică, 8...

[post-views]

Gorjeanul: Ministrul Mediului, la hidrocentralele din Defileul Jiului: Organizațiile de mediu au pierdut procesul și lucrările pot...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: