Cultură de canabis, la Țânțăreni. Bărbat de 34 de ani, reținut

18:17
[post-views]

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 34 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, anunță IPJ Gorj.

Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, în primăvara anului 2026, bărbatul ar fi procurat diferite cantități de semințe de canabis și ar fi inițiat și dezvoltat o astfel de cultură, în localitatea Țânțăreni, județul Gorj. Ulterior, după ce plantele au atins un anumit nivel de dezvoltare, bărbatul le-ar fi recoltat, uscat și depozitat, o parte din substanța vegetală comercializând-o către diferiți clienți.

În cursul zilei de miercuri, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție la locuința acestuia și a fratelui său, fiind descoperite și ridicate 9 borcane din sticlă, conținând diferite cantități de canabis, mai multe pungi și recipiente conținând fragmente vegetale, aflate în curs de expertizare, resturi de țigări confecționate artizanal, grindere, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.

La data de 4 noiembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea bărbatului în cauză.

Joi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj.

Articole similare:

Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparenţă din partea companiei de...

[post-views]

Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul-șef Alexandru Raoul Păunescu, a fost reținut de procurorii DNA pentru...

[post-views]

Proiectul de buget pentru 2027 va fi elaborat, pentru prima dată, prin sistemul informatic eBUGET_NG, a anunțat,...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 5 noiembrie 2026. Invitat: Corneliu Răducan Morega, președintele USR Târgu-Jiu

...
[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: