09:06 Ziua Armatei Române, marcată la Târgu-Jiu

09:06
[post-views]

Ziua Armatei României este marcată, sâmbătă, la Târgu Jiu. De la ora 13:30, pe Calea Eroilor, vor fi evocate faptele de eroism ale oștirii țării și omagiați ostașii ei.

”Vom aduce împreună un omagiu eroilor care au slujit și apără cu devotament patria, contribuind la păstrarea libertății și demnității naționale. Prezența dumneavoastră va onora evenimentul și va aduce un semn de respect față de valorile și tradițiile Armatei Române” transmite Prefectura Gorj.

La 25 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Armatei Române. La 25 octombrie 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unităţile sovietice, erau eliberate oraşele Carei şi Satu Mare, ultimele localităţi de pe teritoriul naţional rămase sub ocupaţia hitleristo-horthystă, eveniment care a încununat astfel lupta şi jertfa zecilor de mii de combatanţi pentru eliberarea Ardealului, luptă începută în Carpaţii Orientali, în noaptea de 23/24 august 1944. Astfel s-a eliberat întreg teritoriul de 44.492 km pătraţi ocupat prin „Dictatul de la Viena”, refăcându-se în partea de vest adevăratele hotare de stat ale României.

În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 şi-au pierdut viaţa, aproape 60.000 au fost daţi dispăruţi şi peste 330.000 au fost răniţi în luptă. După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa, precizează MApN.

Articole similare:

Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului ”Black Friday” 2026 organizat de eMag s-a...

[post-views]

Europa se remarcă în clasamentul celor mai sigure orașe din lume pentru turiști în 2027, cu 9...

[post-views]

Denise Rifai revine pe ecrane după ce în septembrie i-a lăsat locul lui Cătălin Măruţă la pupitrul...

[post-views]

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, prognoza pentru intervalul 9 noiembrie – 7 decembrie 2026....

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: