S-a inventat robotul umanoid care se pune singur la încărcat. VIDEO

blank
[post-views]

Tesla visează la un viitor condus de roboți umanoizi, care lucrează în fabrici, dar, în timp ce Optimus încă învață să se descurce singur, o companie din China pare să fi depășit deja momentul. UBtech Robotics a lansat Walker S2, un robot umanoid industrial care nu doar că imită performanțele lui Optimus 2, ci le și depășește într-un aspect esențial: autonomia reală.

Într-un depozit sau într-o hală de producție, orice minut contează. Acolo unde Optimus trebuie să se oprească pentru a se conecta la o priză și a-și încărca bateria, Walker S2 are o soluție mai rapidă. Se duce singur la o stație de schimb, își scoate bateria descărcată și o înlocuiește cu una încărcată, totul în mai puțin de trei minute. Apoi, continuă să lucreze, fără pauză.

Roboți care nu dorm: începe cursa pentru productivitate 24/7

Walker S2 nu este doar o demonstrație de forță tehnologică, ci și o declarație de intenție. Robotul poate merge cu doi metri pe secundă, manipulează obiecte fragile cu o precizie fină datorită celor 11 grade de libertate ale brațelor și se poate apleca, roti sau ghemui pentru a executa sarcini dificile. Este ghidat de un model avansat de inteligență artificială cu procesare a limbajului, ceea ce îi permite să interacționeze vocal cu oamenii și să execute comenzi complexe.

Dar ce îl face cu adevărat diferit este filosofia din spatele lui. În loc să aștepte ore bune la încărcat, cum face robotul Tesla, Walker preia o idee din lumea mașinilor electrice: stațiile de schimb al bateriei. Acest sistem este deja aplicat pe scară largă în China, unde producători ca NIO realizează sute de mii de schimburi de baterii pe zi, reducând timpul de așteptare și crescând eficiența.

UBtech aplică aceeași logică în robotică industrială, iar susținerea nu întârzie să apară. Gigantul CATL, cel mai mare producător de baterii din lume, investește masiv în dezvoltarea acestor stații, mizând pe un viitor în care schimbul rapid va înlocui încărcarea clasică. Cu astfel de parteneri și o abordare practică, Walker S2 ar putea deveni noul standard pentru roboții care lucrează cot la cot cu oamenii.

Articole similare:

Acoperișul unei case din satul Pișteștii din Deal, din comuna Scoarța, a ars în urma unui incendiu...

[post-views]

Modificările la OUG 52/2025 au fost amânate pentru săptămâna viitoare, a declarat, joi, purtătoarea de cuvânt a...

[post-views]

Reducerea numărului de parlamentari la 300 – votată de români acum 16 ani, la un referendum inițiat...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: