Dumitru Chisăliţă, aviz favorabil pentru Ministerul Energiei. ”Aspectele legate de tot ceea ce înseamnă folosirea cărbunelui trebuie atent analizate”

15:02
[post-views]

Dumitru Chisăliţă a fost avizat, luni, favorabil pentru Ministerul Energiei, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, cu 39 de voturi ”pentru”, 8 voturi ”împotrivă” şi o abţinere.

„Cred că e foarte important să înţelegem că România are nevoie de capacităţi de producere a energiei electrice. În cadrul programului de guvernare, ne-am propus ca, până la finalul lui 2027, 5800 de MW de noi capacităţi, dintre care o parte din capacităţi în regenerabil, o parte în capacităţi securitare, şi aici fac trimitere la centrala de la Mintia, care de câteva zile a intrat în probe de producţie, respectiv centrala de la Iernut, care este, practic, în momentul de faţă, conform celor asumate de către cei care deţin această centrală, posibil a fi pusă în funcţiune în prima parte a anului 2027”, a spus ministrul propus în audiere, transmite news.ro.

El a precizat că sunt două elemente importante care vor asigura securitatea atât de necesară a sistemului energetic.

„Îmi voi dedica o foarte mare parte a timpului stând în directă coordonare cu aceste centrale şi încercând să mă asigur că se aduc la bun sfârşit întârzierile, respectiv elementele care sunt prevăzute în contractele existente”, a afirmat Dumitru Chisăliţă.

Ministrul desemnat a mai declarat că, de asemenea, crede că celelalte proiecte care sunt în dezvoltare, în momentul de faţă, trebuie să urmeze o monitorizare mult mai riguroasă de aşa natură încât mult mai multe capacităţi securitare să apară în România.

Potrivit lui Dumitru Chisăliţă, un alt element foarte important este mixul de stocare, un element despre care se discută destul de mult şi care trebuie accelerat în momentul de faţă.

„Când vorbesc de mix de stocare, nu vorbesc strict doar de capacităţi de stocare în baterii, ci discut de un element în care bateriile, alături de stocare, prin acumulare, prin pompaj, să determine ceea ce în momentul de faţă, în anumite ore, din păcate, nu avem suficientă energie care să nu ne trimită la importuri, importuri de altfel scumpe şi foarte scumpe în anumite ore din zi”, a menţionat Chisăliţă.

El a mai declarat că un alt punct foarte important, care consideră că necesită o monitorizare foarte atentă, mai ales în această perioadă, este exploatarea gazelor din Marea Neagră.

„Programele care există în momentul de faţă trimit ca această exploatare să înceapă în primul semestru din 2027, este un element foarte important şi sunt aspecte care trebuie luate în considerare într-un mod foarte decisiv, pentru că, până la urmă, este o resursă foarte importantă care a fost amânată foarte mult timp de la a fi exploatată, iar această turnură, ultimele luni, până la punerea în funcţiune a acestor exploatări, este foarte importantă şi, practic, este efectiv definitivă pentru ceea ce se va întâmpla în România în următorii 10 ani”, a subliniat ministrul propus.

Dumitru Chisăliţă a arătat că un alt element foarte important cu care ne-am confruntat anul acesta este vorba de oprirea centralei nucleare de la Cernavodă.

„Discutăm de cele două grupuri care sunt oprite de aproape 3 luni de zile şi care, practic, au scos din sistem circa 20% din capacitatea de producţie. E foarte important să abordăm această problematică nu doar din perspectiva reluării, bineînţeles, această reluare este o stringenţă naţională, dar şi din perspectiva de a preîntâmpina pe viitor ca astfel de situaţii să se întâmple şi cu atât mai mult de a lua în considerare cum putem ca pe viitor, reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, să nu ne confruntăm cu astfel de situaţii”, a declarat Dumitru Chisăliţă.

Ministrul propus a arătat că din punct de vedere tehnic există soluţii, arătând că soluţiile tehnologice care trebuie să fie luate în considerare în această zonă, trebuie să fie reprezentative nu doar pentru ceea ce înseamnă reactoarele 1 şi 2, ci şi pentru reactoarele 3 şi 4, tocmai pentru ca astfel de situaţii să fie evitate în viitor.

„De asemenea, e foarte important să precizăm că tot ce înseamnă energia regenerabilă, şi aici vorbesc atât de fotovoltaic, eolianic, trebuie să aibă un loc important în mixul energetic, dar abordările trebuie să fie unele care să meargă mână în mână cu dezvoltarea reţelelor, cu dezvoltarea capacităţilor de stocare, cu dezvoltarea unor capacităţi securitare, care să aibă capacitatea de a prelua sau de a substitui în anumite momente situaţiile în care natura nu este neapărat în favoarea noastră. În acest context, ne-am propus să reluăm eolian offshore, un element care poate să aducă în România capacităţi importante de energie electrică produsă în zona Mării Negre şi care, bineînţeles, contribuie la balanţa energetică care există în momentul de faţă”, a anunţat Dumitru Chisăliţă.

Potrivit lui Dumitru Chisăliţă, „aspectele legate de tot ceea ce înseamnă folosirea cărbunelui trebuie atent analizate”.

„Avem în vedere să analizăm aceste centrale care există în momentul de faţă, de aşa natură încât ele să fie, practic, scoase în funcţiune doar în momentul în care există capacităţi securitare care să fie puse efectiv în loc, de aşa natură încât prioritar în ceea ce priveşte energia să fie siguranţa şi securitatea energetică”, a mai spus ministrul.

„Din punctul meu de vedere, atunci când vorbim de energie, trebuie, primul, să ne gândim la siguranţa sistemului, la continuitatea în livrare, la securitatea energetică. Trebuie să ne gândim la o energie care să fie curată. Trebuie să ne gândim şi la energie care să fie, practic, posibil să fie plătită de către cei care sunt în situaţie de a consuma această energie”, a menţionat el.

Articole similare:

Larisa Iordache se alătură echipei Pro TV. Fosta gimnastă va comenta Campionatele Mondiale de la Rotterdam. În...

[post-views]

Conferința internațională „Filosofia Formei”, dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, are...

[post-views]

Deputatul Mihai Weber afirmă că drumul expres Târgu Jiu- Craiova este o investiție extrem de importantă, pe...

[post-views]

La finalul mandatului de ministru în Cabinetul Bolojan, Radu Miruță a ținut să sublinieze că USR nu...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: