Cătălin Bordea și Nelu Cortea se întorc în grila Antena 1, într-un nou format ce va debuta din această toamnă. Cei doi actori, cunoscuți pentru colaborările lor de succes, inclusiv participarea la „America Express – Drumul Aurului”, vor fi prezentatorii emisiunii „The Ticket”, un proiect ce poartă semnătura Monei Segal și a lui Mihai Bendeac.
„Ne-am înțeles până la urmă. Da, eu și cu Cortea vom fi prezentatori. Tot ce pot să spun e că toată distribuția e tare rău de tot. Vinurile au intrat în aeroporturi și magazine. Așa că drumul spre o bogăție sigură merge mai departe”, a declarat Cătălin Bordea pentru CANCAN.RO.
Deși, inițial, Bordea ar fi fost reticent în privința implicării, în cele din urmă a acceptat rolul de co-prezentator, în echipă cu prietenul și colegul său, Nelu Cortea. Cei doi au mai lucrat împreună în diverse proiecte de televiziune și spectacole de stand-up, iar chimia dintre ei i-a transformat într-un duo apreciat de public.
Noul format TV, „The Ticket”, este dezvoltat ca un show de talente, diferit de fostele producții de divertisment din grila postului. Emisiunea va avea un juriu format din cinci vedete, printre care și Mihai Bendeac, și se dorește a fi un produs curat, fără replici controversate sau momente excesive, cu accent pe calitate artistică.
Filmările ar urma să înceapă în această vară, iar emisiunea va fi difuzată o dată pe săptămână, într-un interval de trei ore. Castingul pentru concurenți este deja în desfășurare, cu o condiție notabilă impusă celor interesați: să nu fi participat anterior la alte formate TV similare.
Proiectul marchează și o revenire importantă pentru Mihai Bendeac, care a colaborat în trecut cu Antena 1 la emisiuni precum „iUmor”, de unde s-a retras în 2022.