Record de pasageri pe aeroporturile din România. Destinațiile preferate

[post-views]

Aeroporturile din România au înregistrat un număr record de pasageri. Românii au început să fie adepții zborurilor cu avionul din considerente legate de timp și costuri.

Călătoritul cu avionul a devenit din ce în ce mai practic pentru români. Fie că apelează la zboruri în interes de serviciu, fie pentru că pleacă în vacanță, românii s-au obișnuit cu transportul aerian, arată fanatik.ro.

În 2024, pe aeroporturile din România s-a înregistrat o cifră record de pasageri, semn că după pandemie, românilor le-a revenit cheful de călătorit. Așa se face că în anul precedent, peste 26 de milioane de pasageri au decolat sau au aterizat pe cele 19 aeroporturi din România.

Nu doar străinii au venit la noi în țară, ci și românii au plecat peste hotare să se relaxeze. Printre cele mai căutate destinații de vacanță de către români se numără Italia, Turcia sau Spania.

Anul trecut, cei mai mulți români s-au îndreptat spre Luton. Către și dinspre aeroportul situat în apropierea Londrei au zburat 2 milioane de români. Locul 2 în top este ocupat de Milano, destinația din Italia către și dinspre care au zburat 1,3 milioane de români. Podiumul este completat de Munchen, cu aproape un milion de pasageri.

Când vine vorba de city break-uri, Turcia este una dintre destinațiile preferate de către români. Anul trecut, potrivit observatornews.ro, peste 350.000 de români au aterizat pe aeroportul din Istanbul. Mulți au ajuns acolo pentru a vizita Turcia, în timp ce alții au avut legături cu zboruri către destinații îndepărtate.

În ultimul an, gusturile românilor în materie de vacanță s-au schimbat. Aceștia au început să se îndrepte către destinațiile exotice și vânează mereu oferte avantajoase. Cine cunoaște anumite trucuri, poate pune mâna pe bilete mai ieftine decât o ieșire în oraș.

În timp ce zborurile internaționale au înregistrat o creștere de 6%, nu același lucru se poate spune și despre zborurile interne. De la an la an, numărul acestor curse scade, ceea ce înseamnă că și pasagerii sunt mai puțini. În continuare, cel mai aglomerat aeroport din România este Henri Coandă.

Articole similare:

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, o propunere legislativă care permite, în anumite...

[post-views]

Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din sectorul 1 al Capitalei au făcut, miercuri, patru...

[post-views]

Kanal D anunţă lansarea celui de-al doilea sezon al quiz show-ului „The Floor”, prezentat de Dan Negru....

[post-views]

Compania media americană Paramount se pregăteşte pentru o retrageră majoră din piaţa televiziunii liniare, urmând să închidă...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: