Face cămin de bătrâni în comuna Bustuchin

[post-views]

Primarul comunei Bustuchin, Ion Ciocea, este preocupat de crearea de noi locuri de muncă în localitate.

Primarul a finalizat, recent, un serviciu multifuncțional, care cuprinde un atelier de tâmplărie termopan, spălătorie și croitorie, unde au fost angajate până în 20 de persoane.  

Ciocea afirmă că 2024 a fost un an bun din punct de vedere al investițiilor. Circa 90% din proiectele pe care le-a implementat au fost pe fonduri europene.

Ion Ciocea vrea să realizeze un cămin de bătrâni, cu o capacitate de maximum 50 de locuri, în comuna Bustuchin. Consideră că este o investiție necesară pentru vârstnicii singuri din localitatea sa, dar și din cele învecinate. Licitația a fost făcută, urmează să emită ordinul de începere a lucrărilor.

Edilul a obținut finanțări și pentru modernizarea liceului din comună. În plus, anunță că urmează să introducă rețea de gaze și în două cătune.

În comuna Bustuchin va fi realizat, tot cu bani europeni, un depozit de deșeuri. Investiția va trebui finalizată în toamna anului viitor. Și aici vor fi create câteva locuri de muncă, spune primarul Ion Ciocea.

Articole similare:

Unele benzinării se pot confrunta cu situații de indisponibilitate a carburanților, din cauza cererii, dar acestea sunt...

[post-views]

Echipa de minifotbal ACS Fire Team, formată din jucători din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență...

[post-views]

Primarul comunei Negomir a găsit soluții pentru a nu da oameni afară, ca urmare a reformei administrative...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: