Centrala de la Iernut ar putea intra în operare comercială la jumătatea anului 2027, anunță Romgaz

15:20
[post-views]

Centrala de la Iernut ar putea să fie sincronizată la Sistemul Energetic Național în primul semestru din 2027 și să intre în operare comercială la jumătatea anului viitor, a declarat, luni, Aristotel Jude, director general adjunct la Romgaz, la o conferință privind provocările iernii 2026 – 2027 pentru sistemul energetic național.

”Am depășit toate impedimentele care au ținut de relația contractuală pe care am avut-o cu fostul antreprenor, cu suișuri și coborâșuri. Romgaz acționează ca antreprenor general. Avem un număr identificat de contracte necesare și utile pentru realizarea activităților punerii în producție a acestei centrale. Majoritatea contractelor sunt încheiate și în derulare. Am beneficiat și de acel Memorandum aprobat în Guvernul României în mai anul acesta, care a facilitat încheierea acestor contracte prin procedura de negociere fără publicare prealabilă. Este un proces greoi și Romgaz a reușit acest lucru, să încheie majoritatea contractelor necesare și utile punerii în producție a centralei Iernut, în condițiile în care aplicarea legii 99/2016 într-un astfel de context este una foarte greoaie. (…) Există premise solide, pe baza derulării activităților prealabile realizării testelor, ca în trimestrul I 2027 centrala să fie sincronizată cu Sistemul Energetic Național și intrarea în operare comercială să fie realizată în jumătatea anului 2027”, a explicat Jude, la conferința organizată de Focus Energetic.

El a subliniat că, în opinia sa, în condițiile actualei Legi 99/2016 (privind achizițiile sectoriale), nicio companie de stat din România nu va mai reuși curând să realizeze o centrală de o astfel de dimensiune.

”Și o să motivez prin faptul că, în realitate, legislația trebuie să permită ca un investitor, companie de stat să poată selecta antreprenorul general, să îi plătească acestuia contravaloarea prestației de antreprenor general, iar pe baza unui deviz de lucrări realizat conform unui proiect tehnic de detaliu, să realizeze, printr-o procedură de cerere de ofertă, achiziția de servicii, lucrări și produse necesare și utile realizării unei astfel de centrale. În realitate, aceste produse, servicii și lucrări intră într-o anumită secvență în realizarea centralei, iar publicarea unei valori estimate la începutul proiectului, atunci când tu nu ai un proiect tehnic de detaliu, nu face altceva decât să intre în tenebrele Legii 99 și ale dificultăților pentru estimarea valorii și stabilirea unui cadru contractual care să fie în limitele prevederilor Legii 99”, a precizat oficialul Romgaz.

Acesta a adăugat că toți cei implicați au învățat o lecție în ceea ce privește realizarea acestei centrale, care este un proiect recuperat cu succes de către o companie de stat.

”Este clar că asumarea răspunderii factorilor de decizie din cadrul Romgaz au salvat această centrală și acesta este punctul meu de vedere, pentru că nu este ușor să iei decizii precum încheierea unei tranzacții care a fost istorică într-o companie de stat, preluarea lucrărilor cu un antreprenor general aflat și el în dificultate și, mai apoi, asumarea de către Romgaz a calității de antreprenor general pentru finalizarea acestei centrale”, a punctat Aristotel Jude.

Pe de altă parte, el a afirmat că ar trebui reanalizate obiectivele Uniunii Europene în ceea ce privește schimbările climatice, care, din punctul său de vedere, au afectat multe decizii în sectorul energetic și nu au făcut altceva decât să ducă la un preț crescut al energiei, pe care toți îl plătim.

Articole similare:

Un șef din minerit nu crede că noul ministru al Energiei și-a schimbat optica privind cărbunele. Din...

[post-views]

Numirea primarului orașului Rovinari, Robert Filip, la șefia PNL Gorj, este o decizie pe placul organizației județene,...

[post-views]

Călin Georgescu a fost plasat în arest la domiciliu de magistrații Tribunalului București, potrivit unor surse judiciare....

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 9 noiembrie 2026. Invitați: Cristi Aldescu (PNL) și Laurențiu Manolache

...
[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: