Reactorul 2 de la Cernavodă va fi repus în funcțiune marți

09:17
[post-views]

Nuclearelectrica a început, luni dimineață, la ora 00:42, procedurile de pornire a reactorului 2, care va intra în funcțiune în cursul zilei de marți, 10 noiembrie, informează Ministerul Energiei. Unitatea a fost oprită la mijlocul lunii august.

Aceasta după ce, săptămâna trecută, și reactorul 1 a fost repus în funcțiune, după mai bine de trei luni de nefuncționare.

Unitățile nucleare au fost oprite din cauza debitului extrem de scăzut al Dunării din timpul verii.

Fiecare dintre reactoare are o capacitate nominală de 700 de MW. În total, cele două unități asigură circa 20% din producția națională de electricitate.

Pierderi de 1 miliard de lei

Nuclearelectrica a avut pierderi de 1 miliard de lei, în aceste trei luni în care centrala de la Cernavodă a fost închisă total, a declarat, sâmbătă, prim-ministrul Luca Niculescu, aflat în vizită la centrală.

El a precizat că oprirea simultană a ambelor reactoare este o situație extrem de rară, care „nu era estimată nici într-o sută de ani”.

„Vă dați seama cât de important este pentru securitatea energetică a României, mai ales în această perioadă. Scade presiunea pe sistemul energetic, vor scădea importurile, mai ales în ore de vârf, deci este extrem de important”, a spus Niculescu.

Unitatea 1 a fost pornită vineri la prânz, iar luni dimineață ajunsese la 520 de MW, adică aproximativ două treimi din puterea sa nominală de 700 MW, potrivit datelor Transelectrica, analizate de HotNews.

Articole similare:

Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în unanimitate, inițierea procedurilor de recuperare a sumelor aferente...

[post-views]

În jur de 100 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia ar urma să plece acasă, în 2027,...

[post-views]

Victorie categorică, duminică, pentru baschetbalistele U16 CSM Târgu Jiu, care s-au impus în deplasarea din Ardeal, scor...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: