CSM Târgu Jiu merge, în acest weekend, în județul Argeș, la Câmpulung Muscel, pentru confruntarea cu Aro Muscelul. Partida contează pentru etapa a 9-a din Seria a 6-a din Liga a 3. Confruntarea cu argeșenii se va disputa sâmbătă, de la ora 15.00.
După prestația excelentă din etapa trecută, cu liderul SCM Râmnicu Vâlcea, fotbaliștii lui Mario Găman au prins încredere și merg la Câmpulung cu gândul să își îmbunătățească linia de clasament.
Mario Găman, antrenor principal CSM Târgu Jiu: ”Venim după o partidă unde am reușit să avem o prestație solidă din toate punctele de vedere, chiar dacă rezultatul a fost de egalitate, dar eu cred că acestea sunt ingredientele pe care trebuie să mergem de acum încolo, pentru că au simțit și ei pe propria lor piele că, în momentul când faci ce trebuie și faci lucrurile așa cum ar trebui să le faci, lumea e lângă tine, a venit și suportul spectatorilor și atunci oricărei echipe care joacă pe Municipal îi va fi foarte greu să obțină un rezultat pozitiv.”
Se anunță un meci extrem de disputat, cele două echipe fiind vecine de clasament. Gorjenii sunt pe locul 9, cu 7 puncte, iar gazdele sunt pe 10, tot cu 7 puncte. Echipa lui Mario Găman stă mai bine la golaveraj. Cele două echipe au stări diferite după etapa trecută. Gazdele vin după o înfrângere la Păușești, scor 0-3, în timp ce gorjenii sunt ceva mai liniștiți, cu un moral mai bun, după prestația din remiza cu Vâlcea.
Mario Găman și-a studiat bine adversarul și consideră că echipa din Muscel este mult mai bună decât o arată linia de clasament în acest moment.
Mario Găman, antrenor principal CSM Târgu Jiu: ”Din analizele pe care le-am făcut, pentru că eu cunosc foarte bine echipa din Câmpulung, linia de clasament nu corespunde cu prestația lor din anumite jocuri, pentru că este o echipă, din punctul meu de vedere, în primele cinci ale campionatului. Este o echipă care, în timp, cu siguranță zic eu, se va bate cu șanse reale la play-off, pentru că are în componență un nucleu important de jucători, fotbaliști care au evoluat la Mioveni, în Liga a doua, chiar în Liga I, și eu zic că va fi o partidă interesantă, pentru că atât noi, cât și ei, prin prestațiile din anumite meciuri, meritam mai multe puncte. Din păcate, fotbalul se joacă pe goluri, nu pe prestații, nu pe situații sau ocazii ratate și, atunci, noi trebuie să fim mai concentrați, exact cum am fost la meciul cu Vâlcea, cu mai puține greșeli în apărare, cu mai multă inspirație în faza de atac și atunci eu zic că rezultatul va fi de partea noastră. Totul se rezumă la faptul că, în momentul în care ai o situație de a marca, trebuie să o fructifici. În momentul în care te aperi, trebuie să nu mai faci greșeli copilărești, de copii și juniori. Eu zic că, din punct de vedere fizic, stăm bine. Jocul l-am pregătit așa cum trebuie pregătit, la cel mai înalt nivel. Concentrarea băieților și încrederea lor a crescut după acest joc cu Râmnicu Vâlcea, chiar dacă mulți ne dădeau victime sigure, dar trebuie să ieșim de acolo și nu poți să ieși de acolo decât cu determinare, concentrare și ambiție.”