13:22 Aproape 20.000 de firme au pus lacătul pe ușă în 2025. Care e situația la Gorj

[post-views]

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în 2025 a fost de 19.586, în creştere cu 4,65%, comparativ cu anul anterior, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea au fost din Bucureşti, respectiv 2.368 (număr în creştere cu 5,15% faţă de 2024), urmat de judeţele Cluj, cu 1.359 de firme suspendate (+16,95%), Iaşi (915, +7,52%), Bihor (889, +11,12%), Braşov (827, +0,61%), Neamţ (784, +23,08%) şi Timiş (753, +3,86%).

La polul opus, cele mai puţine suspendări de activitate au fost consemnate în judeţele: Ialomiţa – respectiv 107 (-13,01% faţă de anul precedent), Teleorman (115, -18,44%), Tulcea (128, -21,95%), Caraş-Severin (130, -17,72%) şi Covasna (131, -5,76%).

Potrivit sursei citate de Agerpres, cele mai mari creşteri ale numărului de suspendări ale activităţii s-au raportat în judeţele Gorj (+41,79%), Bacău (+25,74%) şi Dolj (+23,91%), în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost înregistrate în judeţele Dâmboviţa (-26,24%), Tulcea (-21,95%) şi Teleorman (-18,44%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 2.559 (-41,71%, comparativ cu anul 2024), construcţii 1.057 (-37,38%) şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (1.026, -41,94%).

Pentru luna decembrie 2025 au fost comunicate 1.925 suspendări de activitate, cele mai multe în Bucureşti (211) şi în judeţele Cluj (132), Bihor (106), Braşov (93), Iaşi (88) şi Ilfov (80).

A crescut și numărul insolvențelor

Dificultățile din mediul de afaceri nu se opresc la suspendarea activității.

Potrivit datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), 7.553 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate au intrat în insolvență anul trecut, în creștere cu 3,84% față de 2024, când au fost raportate 7.274 de cazuri.

Cele mai multe firme și PFA intrate în insolvență au fost înregistrate în București, unde 1.359 de entități au ajuns în această situație.

Chiar dacă vorbim despre cel mai mare număr la nivel național, Capitala a consemnat totuși o scădere ușoară de 1,16% față de perioada ianuarie-decembrie 2024.

Articole similare:

Era o propunere pe care nu o puteam refuza, afirmă generalul Ioan Sîrbu, după ce conducerea centrală...

[post-views]

Parlamentarii PSD Gorj cer stoparea închiderii capacităților pe cărbune din cadrul Complexului Energetic Oltenia. În acest sens,...

[post-views]

Autoritățile locale de la Târgu-Jiu vor să transforme radical zona CET. În faza de achiziție este, în...

[post-views]

Cea de-a X-a ediție a festivalului RomânIA Autentică a debutat, miercuri seară, la Hobița cu un program...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: