Noua fabrică de mase plastice a companiei CRILELMAR, din Târgu-Jiu, în care s-au făcut investiții de 15.5 milioane de euro, mare parte bani europeni prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă, este aproape finalizată. Aici vor apărea 71 de noi locuri de muncă.
„15,5 milioane de euro, 71 de noi locuri de muncă și produse exportate în 14 țări! O investiție majoră, aproape de finalizare, în Gorj. La Târgu Jiu, CRILELMAR transformă plasticul reciclat în produse pentru casă și grădină. Compania își produce singură materia primă, iar articolele fabricate ajung deja în 14 țări.
Cu o investiție de 15,5 milioane de euro, dintre care 8 milioane de euro din fonduri europene, prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă, firma își extinde capacitatea de producție. Este al doilea cel mai mare proiect din țară finanțat prin acest program.
Investiția este aproape finalizată și presupune construirea unei hale industriale noi, cu o suprafață de peste 7.200 mp, instalarea unei centrale electrice fotovoltaice și achiziționarea unor echipamente moderne. În urma implementării proiectului, producția va fi dublată, capacitatea de reciclare va crește de peste patru ori, iar compania va crea 71 de noi locuri de muncă.
Proiectul a fost prezentat la Târgu Jiu, în cadrul unei conferințe organizate de CRILELMAR, la care au participat președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, vicepreședintele Marius Cuțitoiu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, directorul general adjunct, Marius Vărgatu, și directorul Organismului Intermediar pentru PDDTJ, Raluca Măjină, alături de reprezentanți ai mediului de afaceri, ai sectorului bancar și ai mass-media. O afacere din Gorj care crește cu fonduri europene și demonstrează că tranziția justă înseamnă industrie, producție și locuri de muncă” a comunicat ADR Sud-Vest Oltenia.









