”La București, este o nesimțire care dăinuie de ani de zile” răbufnește Romeo Chiriac, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței Muncă Gorj, care critică decizia guvernului de a începe tăierile de cheltuieli publice de jos în sus.
”Nu e normal să menții agenții care nu-și au rostul, nu au obiect de activitate, cu angajați care nu dau cu lunile pe la serviciu, dar încasează, pe card, salarii de peste 10.000 de lei lunar!” afirmă Chiriac.
În opinia sa, suprastructura bugetofagă este la București, în vreme ce toată munca se face în județe.
Romeo Chiriac se așteaptă la o explozie a numărului de șomeri, în Gorj, din cauza măsurilor de austeritate. De la 1 septembrie, se închide de tot fabrica de cablaje din Târgu-Jiu, 415 oameni urmând să fie disponibilizați.
Chiriac are informații că vor fi în jur de 1000 de persoane concediate, în județ, în perioada următoare.