Radu Miruță, avizat pozitiv pentru funcția de ministru al Economiei și Digitalizării, a declarat, luni, în cadrul audierilor din comisiile de specialitate că este de părere că „trebuie schimbată filosofia în care se face digitalizarea în România, pentru că astăzi avem vreo 6 instituţii care se ocupă de digitalizare, care nu vorbesc între ele, care fac achiziţii redundante ș nu reuşesc să-şi conecteze bazele de date şi serviciile”, transmite news.ro
El a reclamat că țara noastră ocupă „ultimul loc din Uniunea Europeană la gradul de digitalizare”.
„Sunt instituţii ale statului care cumpără un număr de licenţe aproape de două ori mai mare decât cel folosit cu adevărat de angajaţi. Şi se plăteşte mult pentru ceva ce nu se foloseşte. Sunt instituţii ale statului care cumpără produse software, ceea ce românii traduc mai greu. A costat 2 milioane de euro un soft (…). Păcatul este că acele produse software plătite din bani publici, indiferent de unde, de la ce instituţie sunt, au chestii repetitive care pot fi folosite în alte produse software”, a explicat Radu Miruță în timpul audierilor din Parlament.
Miruță a vorbit şi despre Operaţionalizarea Platformei Naţionale de Interoperabilitate şi Operaţionalizarea Punctului Digital Unic.
„Mi-am propus o chestiune ambiţioasă, discutată şi agreată în coaliţie, să ajungem la înfiinţarea şi emiterea facturii pentru o firmă în România în aceeaşi zi. Şi asta are ca precondiţie o conectare foarte funcţională a instituţiilor care se ocupă astăzi de o astfel de activitate în România. Este obiectivul meu să începem un proces de automatizare a proceselor interne în instituţii”, a spus el.
Radu Miruță a abordat și situația Poștei Române, despre care spune că „a ajuns să i se taie din competitivitate fix de statul român”.
„Poşta Română este entitatea din România care ajunge cu talpa unui om aproape la fiecare gospodărie din ţara asta. Este entitatea din România care are sedii, care are o reţea de oameni destul de bine pregătiţi profesional şi, cu toate astea, nu reuşeşte să crească în cota de piaţă. Acolo trebuie făcut ceva şi este un plan pe care îl avem cu Poşta Română în dezvoltarea unei divizii cargo aerian a Poştei Române, similar modelelor consacrate competiţiei. Interconectarea regiunilor României la fluxul internaţional de mărfuri prin înfiinţarea de terminale multimodale”, a conchis Miruţă.
Toți cei 16 oameni propuși pentru funcțiile de ministru din viitorul guvern au primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate.