De ce aeroportul Fiumicino din Roma a fost declarat cel mai bun din Europa

[post-views]

Aeroportul Fiumicino din Roma a fost declarat, pentru a şaptea oară consecutiv, cel mai bun din Europa la categoria aeroporturilor cu peste 40 de milioane de pasageri.

Acest lucru a fost decretat, joi seară, la Atena, de asociația comercială internațională ACI (Airport Council International) Europe cu ocazia celei de-a 35-a Adunări Generale, în cadrul căreia, în fiecare an, „Premiul pentru cel mai bun aeroport” este acordat aeroporturilor care s-au remarcat prin excelența personalului lor, prin transformarea digitală, inovația tehnologică și eco-sustenabilitatea infrastructurii lor aeroportuare. Evaluările au fost efectuate de un juriu independent compus din 8 reprezentanți instituționali ai sectorului aviatic european, inclusiv Comisia Europeană, potrivit Rador Radio România.

Printre caracteristicile care au condus aeroportul roman la victorie pentru a șaptea oară consecutiv se numără urmărirea continuă a excelenței operaționale și angajamentul față de tranziția verde, odată cu inaugurarea, în luna ianuarie, a celei mai mari centrale fotovoltaice de autoconsum dintr-un aeroport european.

Alți factori de succes includ gestionarea bazată pe date a proceselor aeroportuare și consolidarea relațiilor cu părțile interesate instituționale.

Aeroportul internațional „Leonardo Da Vinci” din Roma Fiumicino este administrat în prezent de ADR, o companie a grupului Mundys, care a urcat pe locul 8 în Top 10 Skytrax al celor mai bune aeroporturi din lume.

Articole similare:

Larisa Iordache se alătură echipei Pro TV. Fosta gimnastă va comenta Campionatele Mondiale de la Rotterdam. În...

[post-views]

Conferința internațională „Filosofia Formei”, dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, are...

[post-views]

Deputatul Mihai Weber afirmă că drumul expres Târgu Jiu- Craiova este o investiție extrem de importantă, pe...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: