Două cutremure cu magnitudini de 3, respectiv 3,4 grade pe Richter, s-au produs joi dimineața, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, informează Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Potrivit sursei citate, primul seism a avut loc la ora 3:08, a avut o magnitudine de 3 grade și s-a produs la adâncimea de 125,8 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 50 km nord-vest de Buzău, 63 km vest de Focșani, 64 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 66 km est de Brașov, 69 km nord-est de Ploiești și 99 km nord-est de Târgoviște.
Cel de-al doilea cutremur a avut loc la ora locală 3:45, cu o magnitudine de 3,4 grade și la o adâncime de 144,4 km. Seismul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 56 km nord-vest de Buzău, 59 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 61 km vest de Focșani, 63 km est de Brașov și 75 km nord-est de Ploiești.
În luna decursul lunii mai, în România s-au produs 18 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 și 4,4 grade pe Richter.