Gorjonline: Schimbare de șef la Finanțe. Cine este noul director al AJFP Gorj. O nouă etapă începe pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Gorj, odată cu numirea lui Mădălin Eftenoiu în funcția de director. După ce a fost declarat „admis” în urma concursului organizat pentru ocuparea acestei poziții, Eftenoiu preia conducerea instituției, aducând cu sine o vastă experiență în domeniul financiar. Mădălin Eftenoiu nu este un nume nou în lumea finanțelor. Cu un master în finanțe, acesta a ocupat, timp de șapte ani și jumătate, funcția de șef al Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, cea mai mare din țară. De asemenea, a fost membru în Consiliul de Supraveghere al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, iar până în luna martie a acestui an, a făcut parte din Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia.
Gorjeanul: Administratorii SPV-urilor la care CEO este partener. Cine sunt decidenții din spatele proiectelor fotovoltaice. OMV Petrom și Complexul Energetic Oltenia dezvoltă patru parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 450 MW, prin intermediul unor societăți special create. Administratorii acestor SPV-uri includ nume influente din domeniul financiar și energetic, precum Dan Manolescu, Ionuț Cristian Ciubotaru și Alexandru Florian Gătejescu. În alte două societăți, printre administratori figurează și Laura Codrina Pușcașu, din cadrul Ministerului Energiei. Pentru proiectele dezvoltate în parteneriat cu Tinmar Energy, mandatele administratorilor au expirat, dar printre decidenți s-au numărat Oana Cristescu și Andrei Gabriel Benchea Mălăieș, acesta având legături profesionale anterioare cu Dan Plaveti, președintele Directoratului CEO.
Pandurul: Panică în rândul angajaților de stat. Primar: Sunt cu gura mare, dar nu muncesc pe brânci. Este panică în rândul funcționarilor din județul Gorj. Dacă unele primării lucrează cu personal la limită, altele sunt pline de angajați care nu au obiectul muncii și recunosc asta chiar primarii. Se tot vorbește de restructurări în sistemul public, dar și de o regionalizare în urma căreia mai multe localități ar putea fi comasate, ceea ce ar duce la pierderea unor posturi. În Primăria Slivilești sunt 13 funcționar,i dar primarul susține că ar funcționa și dacă ar trimite patru oameni acasă, pentru că unii nu au obiectul muncii. „Eu am 13 angajați, dar aș putea renunța liniștit la trei- patru dintre ei. Nu știu ce vor face primarii care au 24-28 de angajați și trebuie să trimită acasă din ei. Nu e normal ca eu să rămân cu 10 și alții cu 20. Primarii de același grad trebuie să rămână cu același număr de funcționari. Toți funcționarii din primării sunt cu gura mare și nemulțumiți, dar nu muncesc pe brânci. E drept că sunt și zile grele, dar sunt și zile când taie frunză la câini”, a declarat primarul Sorin Bucurescu.
Sabotorii: Zeci de firme și sute de angajați susțin activitatea Parcului Industrial Gorj, care își propune profit în 2025. Parcul Industrial Gorj, aflat în subordinea Consiliului Județean, este un important motor economic al județului, unde funcționează 23 de firme ce asigură locuri de muncă pentru aproape 600 de persoane. Activitatea din parc acoperă domenii diverse, de la prelucrări mecanice, producție industrială și prelucrarea lemnului, până la servicii logistice, manipulare, depozitare și cercetare. În prezent, toate spațiile din parc sunt ocupate, iar activitățile desfășurate aici contribuie semnificativ la dinamica economică locală. Suprafața de 18 hectare pe care se întinde parcul este complet funcțională, oferind infrastructura necesară pentru firmele care au ales să își desfășoare activitatea în Bumbești-Jiu.
Impact în Gorj: Regizor gorjean, premiat la Gala Premiilor UNITER. Alex Ianăși, un tânăr regizor gorjean originar din zona Motru, a fost distins cu premiul pentru „Cel mai bun debut“ la Gala Premiilor UNITER, care a avut loc luni, 27 mai, la Teatrul Național „Marin Sorescu“ din Craiova. Regizorul gorjean a fost premiat pentru piesa „Elif și Ploaia“, pus în scenă la Teatrul „Regina Maria“ din Oradea, acolo unde s-a angajat după ce a absolvit UNATC, în anul 2024. Alex Ianăși este considerat un tânăr regizor deosebit de talentat. Piesa pusă în scenă de acest abordează teme actuale, cum ar fi migrația și păstrarea demnității.