Votul pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România a început în seara de joi, prin deschiderea secției de votare din orașul Auckland (Noua Zeelandă). Această secție a început să funcționeze la ora locală 07:00 (ora 22:00, ora României), anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României.
Cetățenii români din străinătate pot vota pe parcursul a trei zile (16-17-18 mai), având la dispoziție 965 de secții organizate cu sprijinul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României.
Votarea în străinătate începe în toate cele 3 zile (vineri, sâmbătă și duminică) la ora locală 07:00. În zilele de vineri și sâmbătă, votarea se încheie la ora locală 21:00, iar în ziua de duminică, 18 mai, votarea se va încheia la ora locală 21:00, dar fără a putea depăși ora 21:00 a României.
Comparativ cu alegerile prezidențiale și parlamentare organizate în anul 2024, acum sunt înființate 15 secții în plus. Astfel, cele mai multe secții de votare sunt în Italia (și Malta) – 161 de secții, Spania – 147 secții, Marea Britanie – 108 secții, Germania – 88 secții, Franța (și Principatul Monaco) – 69 secții, Republica Moldova – 64 secții, SUA – 50 secții, Belgia – 29 secții, Olanda – 23 secții.
La alegerile prezidențiale pot vota la secțiile organizate în afara țării toți cetățenii români cu drept de vot, care se află în străinătate, pe baza unui act de identitate emis de autoritățile române și aflat în perioada de valabilitate.