PRO TV pregătește cel de-al 10-lea sezon MasterChef România, emisiune care îi are ca jurați, la fel ca anul trecut, pe Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea.
Cei trei chefi s-au întors la PRO TV în primăvara anului 2024, după ce, la finalul lui 2023, au părăsit show-ul „Chefi la cuțite” și postul de televiziune Antena 1. Odată cu revenirea la MasterChef România, emisiunea a redevenit lider de audiență, arată libertatea.ro.
Potrivit unor postări, care au apărut în ultimele zile pe rețelele de socializare, PRO TV a început filmările show-ului MasterChef România, iar Cătălin Scărlătescu l-a dat de gol pe Florin Dumitrescu și le-a arătat tuturor ce face acesta când se află pe platou, în pauză.
Într-o postare pe care Cătălin Scărlătescu a făcut-o pe Instagram, la story, Florin Dumitrescu poate fi văzut în timp ce urmărește pe o tabletă meciul Inter Milano – Barcelona, din manșa retur a semifinalelor Ligii Campionilor. Formația din Italia s-a impus cu scorul 4-3 (după prelungiri), astfel s-a calificat în finală. Asta după ce meciul tur, disputat în Spania, se terminase la egalitate (3-3).
Pe lângă postarea lui Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu a venit și cu două fotografii de la filmările MasterChef România 2025, pe care le-a postat în feed, tot pe Instagram. În una dintre imagini, juratul apare singur, în timp ce în alta se pot vedea pe fundal cei doi colegi ai lui: Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea.
„Înapoi la treabă” și „S-a renovat frumos. Nici nu vă dați seama ce vă așteaptă în toamnă” sunt descrierile pe care Florin Dumitrescu le-a pus în dreptul pozelor.
Și pagina oficială de Instagram a celor de la MasterChef România a anunțat că au început filmările sezonului din acest an. Pe contul emisiunii a apărut un filmuleț în care apar cei trei jurați și Gina Pistol, prezentatoarea show-ului culinar de la PRO TV.
