ANRE urmează să emită, marți, autorizația de înființare cerută de OMV Petrom pentru parcul fotovoltaic de la Ișalnița, proiect care va fi cel mai probabil finalizat și va produce energie electrică, în contextul în care contractul de construcție și, ulterior, operare, a fost deja semnat, arată e-nergia.ro.
“Proiect de decizie și raport privind acordarea Autorizaţiei de înfiinţare solicitate de OMV PETROM S.A. pentru realizarea noii capacităţi energetice Parc fotovoltaic Ișalnița”- aceasta este una dintre deciziile care urmează să fie adoptate de Comitetul de Reglementare al ANRE în următoarea sa ședință. La momentul în care ANRE emite autorizația de înființare, dezvoltatorul proiectului trebuie să facă dovada că are finanțarea pentru construcția capacității energetice deci, cel mai probabil acest proiect va fi unul dintre cele care se va finaliza și va produce energie electrică.
Petrom, cel mai mare producător de hidrocarburi și carburanți din România, care este și producător de energie electrică, a anunțat încă de luna trecută că a semnat contractul EPCC (Inginerie și Proiectare, Achiziții, Execuție și Punere în Funcțiune) aferent execuției parc fotovoltaic cu putere instalată de circa 89 MW la Ișalnița, în județul Dolj, plus a unei stații electrice de 110 kV, pentru racordarea la rețea, precum și operarea și mentenanța acestora pe o perioadă de 2 ani de la punerea în funcțiune.
″Semnarea acestui contract marchează un moment semnificativ pentru compania noastră, startul construcției propriu-zise a primului proiect fotovoltaic mare dezvoltat integral de OMV Petrom. Acest proiect subliniază angajamentul nostru față de sectorul energiei regenerabile și demonstrează capacitatea noastră de a fi lideri în tranziția energetică în România″, a declarat, atunci, Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Gaze și Energie.
Contractul a fost atribuit asocierii de firme românești Actual Connect SRL, Global Technical Systems SA, Bit Invest SRL și Alpin Sun SRL, în urma unui proces de selecție pe criterii competitive. Asocierea de firme cumulează o experiență de peste 700 MW instalați în sisteme fotovoltaice în țări precum Belgia, Olanda, Germania, Austria, Ungaria și România.