Sabotorii: Val de anchete după decesul băiatului de 16 ani. Au fost declanșate anchete în lanț după tragedia din Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă, iar verificări au fost dispuse și de unitatea medicală, dar și de către Direcția de Sănătate Publică Gorj. Toate cadrele medicale care s-au ocupat de acest caz au avut de dat explicații. “Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a anunțat Direcția de Sănătate Publică Gorj, care a trimis o echipă de control la unitatea medicala. Membrii echipei de control au solicitat nite de relații de la medicii din liniile de gardă UPU, Chirurgie, ATI, Cardiologie, Neurologie. Din dispoziția managerului, a fost constituită o comisie de cercetare disciplinară. De asemenea, au fost sesizate Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate și Colegiul Medicilor Gorj. Fiind vorba despre un caz medico-legal, Serviciul de Medicină Legală Gorj a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj”, a anunțat Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu.
Impact în Gorj: Termocentralele CEO, poziție precară în SEN. Termocentralele pe bază de cărbune se află într-o poziție destul de precară în cadrul Sistemului Energetic Național al României, situându-se pe locul al cincilea în ierarhia producătorilor de energie electrică. Deși se află într-o perioadă de declin, aceste termocentrale încă joacă un rol important în mixul energetic al țării. Din păcate, România se confruntă cu o dependență semnificativă de importurile de energie electrică, chiar și în perioadele în care sursele regenerabile, cum ar fi vântul, sunt active. Importurile de energie variază semnificativ, ajungând la valori cuprinse între 500 și 2.000 de MW, în funcție de intervalele orare și de cerințele pieței. În prezent, energia pe bază de cărbune contribuie cu aproximativ 12% până la 15% din totalul producției de energie națională, o pondere care, deși scăzută în comparație cu sursele regenerabile, încă reprezintă o componentă esențială a echilibrului energetic al țării.
Gorjonline: Primul an în care angajații CE Oltenia nu primesc prima de Crăciun. tează că minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia nu vor mai beneficia, în acest an, de prima de Crăciun. Angajații companiei energetice erau obișnuiți cu acest bonus financiar la finalul fiecărui an, însă, începând din 2024, nu mai este acordat. Prima a fost prinsă în venitul lunar, cu ocazia negocierilor dintre liderii de sindicat și administrația CEO. S-a ajuns în această situație din cauza Legii austerității, care punea în pericol obținerea acestor drepturi financiare. Astfel, oamenii primesc, lunar, în salariu o parte din primele care sunt negociate în contractul colectiv de muncă. Până în acest an, minerii și energeticienii primeau cu ocazia sărbătorilor de iarnă suma de 3.000 de lei brut.
Pandurul: Terenuri pentru investiții publice, primite gratuit de la cetățeni. Un primar din județul Gorj a reușit să obțină terenuri cu titlu gratuit pentru multe investiții realizate în comună. Edilul din Roșia de Amaradia s-a bucurat de înțelegerea cetățenilor, care au pus terenurile la dispoziția primăriei pentru nevoile întregii comunități. „Am reușit să obțin de la cetățeni terenuri pe care s-au făcut investiții importante pentru întreaga comunitate. Nu am făcut nimic în mod special, decât le-am explicat oamenilor că este nevoie de terenuri pentru investiții. Vreau să vă spun că primăria nu a plăti niciun leu pentru aceste terenuri pe care am făcut bazinele de apă, stația de epurare, stația de filtrare, forajele. Un localnic ne-a dat un teren de 4.700 de mp pentru amplasarea unui parc de panouri fotovoltaice care le aduc independență energetică”, a declarat Cotojman. Cetățenii care au renunțat la terenuri beneficiază de facilități din partea administrației locale