Congresul extraordinar al PNL are loc, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noii conduceri a partidului, în prezența a 1.200 de delegați.
Potrivit unui comunicat, pentru funcția de președinte al partidului și-a depus candidatura Ilie Bolojan, președinte interimar al formațiunii și premier. Pentru pozițiile de prim-vicepreședinți s-au înscris 10 candidați, respectiv Valeriu Iftime, Adrian Veștea, Florin Roman, Alin Tișe, Nicoleta Pauliuc, Ioan Popa, Dan Motreanu, Ciprian Ciucu, Mircea Minea și Cătălin Predoiu.
Pentru conducerea Curții de Arbitraj candidează Costică Lupușoru, Daniel Buda și Ciprian Dobre, iar pentru președinția Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori a fost depusă candidatura lui Virgil Guran.
Votul va fi secret pentru funcțiile de președinte al partidului, prim-vicepreședinți, președinte al Curții de Arbitraj și președinte al Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori. Tot în cadrul Congresului va avea loc și validarea vicepreședinților regionali, care vor deveni membri ai Biroului Executiv Național. În acest caz, votul va fi deschis.
Congresul extraordinar al PNL a fost convocat de Consiliul Național al partidului care a avut loc la 28 iunie. Consiliul Național al PNL a aprobat la acel moment modificarea statutului partidului. Astfel, mandatul conducerii PNL ar urma să fie redus la doi ani. Printre modificări se numără și descentralizarea deciziei în alegerea reprezentanților în formele de conducere ale partidului, recompensarea performanței politice și administrative, responsabilitatea în gestionarea funcțiilor de conducere în partid, eliminarea moțiunii ca element definitoriu al candidaturii pentru funcția de președinte al PNL.
Mandatul lui Ilie Bolojan în fruntea partidului va coincide cu mandatul său în fruntea Guvernului. Potrivit acordului din coaliția de guvernare, Ilie Bolojan va fi înlocuit de un premier PSD la finalul lunii aprilie 2027.