Burduja a transmis ”un gând special” angajaților CE Oltenia. Lider: De mulțumiri suntem sătui

Ministrul Sebastian Burduja a transmis, joi seară, ”un gând special pentru oamenii minunați de la Complexul Energetic Oltenia”, care au ajutat la depășirea dificultăților generate de codul roșu de caniculă.

”De mulțumiri suntem sătui! Noi avem nevoie de fapte și măsuri concrete” declară Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari.

Sindicalistul ar vrea ca guvernanții să-și recunoască greșeala și să admită că, fără cărbune, ”sistemul energetic național se clatină”, prin urmare, să oprească planul de restructurare.

Tomescu spune că guvernanții au fost disperați, în ultima perioadă, stând cu mâna întinsă la alte state pentru a cumpăra energie la prețuri de 10 ori mai mari decât cel la care produce Complexul Energetic Oltenia. Ministrul Energiei a declarat că a pornit, la CEO, ”5 grupuri și jumătate”, iar Manu Tomescu îl informează că mai sunt doar 5, cu tot cu cel de la Ișalnița.  

Liderul sindical de la Rovinari mai spune că nu crede în vorbele ministrului că va merge la Comisia Europeană pentru renegocierea planului de restructurare, din moment ce administrația ține angajați pe perioadă determinată și a stopat investițiile.

Articole similare:

”Campanie electorală, în rest nimic” asta sunt, pentru liderul sindical Nicu Bunoaica, noile promisiuni pe care le...

Ministrii Fondurilor Europene și Energiei, Marcel Boloș și Sebastian Burduja, dau din nou speranță că se amână...

Judecătorii Curții Constituționale au respins cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian...

Proiectantul care a câștigat licitația privind redeschiderea carierei de grafit de la Baia de Fier a fost,...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: