Fostul ministru Radu Miruță nu va renunța la șefia USR Gorj, după ce a devenit prim-vicepreședinte al partidului la nivel național.
Ar putea face acest lucru doar dacă se va hotărî să candideze la șefia USR, deținută acum de Dominic Fritz, a declarat, la Interviurile Infinit FM, Corneliu Răducan Morega, președintele USR Târgu Jiu.
Acesta a precizat că nu este interesat să preia șefia organizației județene, dacă postul se va vacanta.
USR va decide ce va face în privința candidatului la Primăria Târgu Jiu în funcție de deciziile care se vor lua la București privind polul de dreapta.
Dacă se va constitui noua forță politică, atunci va fi susținut candidatul cu cele mai mari șanse să ocupe funcția, indiferente că va fi de la PNL sau USR, a spus Corneliu Răducan Morega.