Un bărbat, de 46 de ani, din Târgu-Jiu a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-a dat pantalonii jos expunându-și organele genitale în incinta unei societăți comerciale.
„La data de 5 noiembrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 46 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la data de 22 octombrie 2026, în jurul orei 15:44, bărbatul ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale din municipiul Târgu Jiu, având pantalonii coborâți până la nivelul genunchilor și expunându-și organele genitale, fapt ce a provocat indignarea și teama unei angajate” a comunicat IPJ Gorj.