Radu Miruță și-a prezentat bilanțul. ”A fost o onoare să fiu ministru venind din județul Gorj”

[post-views]

Finanțare pentru un tronson al drumului expres, investiții pentru Uzina Mecanică Sadu, redeschiderea minei de grafit- unde activitatea va începe în 2028, noi locuri de muncă la Spitalul Județean și în Armată- sunt câteva dintre realizările punctate de Radu Miruță la finalul mandatului de ministru al Apărării și Transporturilor în Guvernul Bolojan.

Președintele USR Gorj și-a prezentat bilanțul, într-o conferință de presă.

Pe lângă demersurile pentru realizarea tronsonului de drum expres de la Târgu Jiu la Târgu Cărbunești, Miruță a menționat asfaltarea unor porțiuni din drumurile spre Vâlcea și spre Rânca, dar și declararea a jumătate din Rânca drept stațiune de interes național.

Cele mai multe realizări din mandatul lui Radu Miruță au legătură cu Uzina Mecanică Sadu, care a fost prinsă în programul SAFE și a primit contracte. În plus, pe platforma Sadu 2 se va face o nouă fabrică privată de armament.

Radu Miruță a trecut la puncte pozitive ale guvernării din care a făcut parte și faptul că grupul 5 al Termocentralei Turceni n-a mai fost închis la data de 31 august 2026.

Liderul USR Gorj a afirmat că mina de grafit de la Baia de Fier a fost scoasă de pe lista exploatărilor închise, a fost pornit un studiu de fezabilitate, iar exploatarea ar urma să înceapă în 2028.  

Radu Miruță a punctat și aportul pe care l-a adus privind crearea de noi locuri de muncă în Gorj, prin deblocarea a 34 de posturi la Spitalul Județean din Târgu Jiu și în Armata Română.

Liderul USR a afirmat că a fost onoare să ocupe funcția de ministru și că și-a îndeplinit promisiunile din pliantul prezentat în campania electorală.

Articole similare:

Deputatul Ion Iordache infirmă c-ar fi purtat discuții cu lideri ai Alianței pentru Unirea Românilor pentru a...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 19 octombrie 2026. Invitat: Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu

...
[post-views]

Alexandru Stoica, propus pentru funcția de ministru al Dezvoltării, a anunțat, după avizul favorabil primit în Parlament,...

[post-views]

Un angajator, cu sediul social în municipiul București, care desfășoară activități în domeniul comerțului cu amănuntul pe...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: