Peste 100 de copii au avut parte, duminică, de o experiență de neuitat în Cheile Sohodolului, unde au putut să se cațere pe versanți sub supravegherea atentă a salvamontiștilor gorjeni.
Salvamont a organizat o zi dedicată alpinismului și escaladei. Nu a fost o competiție, ci o oportunitate de a învăța noțiuni de bază despre cățărare și de a petrece câteva ore în mijlocul naturii, în condiții de siguranță.
Cei mici au venit însoțiți de părinți pentru a face escaladă. Fetele au fost încântate de experiență.
Nici băieții nu s-au lăsat mai prejos. Unii aveau deja experiență în domeniu pentru că mai încercaseră și cu alte ocazii să urce diferiți versanți. De pe margine, părinții i-au privit cu admirație.
Salvamont Gorj i-a premiat cu diplome pe participanții la ziua de inițiere în alpinism și escaladă, directorul Sabin Cornoiu menționând că acțiunea din Cheile Sohodolului a fost organizată în memoria unui coleg trecut în neființă.
