Proteste violente împotriva scumpirilor, în Franța

08:01
[post-views]

Haos și tensiuni în Franța. Peste 100.000 de oameni au ieșit în stradă, într-o nouă zi de proteste masive împotriva creșterii costului vieții. Forțele de ordine au recurs la gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa protestatarii violenți. Ceea ce a început, luna trecută, ca o revoltă a liceenilor față de condițiile din educație s-a transformat, rapid, într-o amplă mișcare națională.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat, sâmbătă seara, că cei care au „spart” şi „jefuit” în cursul manifestaţiilor vor fi „urmăriţi şi pedepsiţi” şi că ţara va face „bloc în faţa celor care seamănă haos şi nu caută decât să dărâme instituţiile noastre”, relatează AFP.

„Niciun un loc pentru violenţă în Republica noastră. Cei care au spart, atacat prefecturile ca şi magazinele, au jefuit până şi primăriile noastre vor fi urmăriţi în justiţie şi pedepsiţi”, a scris preşedintele francez pe X.

„Vom face toţi bloc în faţa celor care seamănă haos, care nu caută decât să ne dărâme instituţiile şi îi împiedică pe cei care îşi exprimă paşnic revendicările să o facă”, a adăugat el.

Circa 800.000 de persoane au participat la acţiuni şi defilări peste tot în Franţa, sâmbătă, împotriva „costului ridicat al vieţii”, potrivit unui bilanţ actualizat, difuzat de mai multe organizaţii asociate la această mobilizare naţională, relatează AFP.

Liceenii, studenții și principalele sindicate protestează față de scăderea puterii de cumpărare, creșterea continuă a prețurilor la carburanți și condițiile din educație. Demonstrațiilor li s-au alăturat și „vestele galbene”, mișcare apărută în 2018, ca reacție la accizele și prețurile combustibililor.

Articole similare:

CSM Târgu Jiu a pierdut partida disputată, sâmbătă, în deplasare, cu Jiul Petroșani. Gazdele s-au impus cu...

[post-views]

Un număr de 4.674.614 de pensionari erau înregistraţi la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725...

[post-views]

O explozie, urmată de un incendiu puternic, a izbucnit, sâmbătă, la un transformator electric din incinta CET...

[post-views]

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat, sâmbătă, că liberalii vor intra în opoziție și vor acorda ”un...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: