Liberalii decid dacă votează Guvernul Niculescu

08:27
[post-views]

Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte, sâmbătă, pentru a decide cum se poziţionează faţă de Guvernul Niculescu, care va ajunge, marţi, la vot în Parlament. Părerile în interiorul partidului sunt împărţite. În timp ce unii cer respingerea Guvernului Niculescu, astfel încât să se ajungă la alegeri anticipate, alţii cer votarea noului Executiv, pentru a pune capăt crizei politice.

PNL a anunţat că, sâmbătă, la ora 13.00, se reuneşte Biroul Politic Naţional. 

Părerile în interiorul partidului sunt împărţite.

„După ce am citit lista de miniştri şi programul, cred că Parlamentul ar trebui să respingă Guvernul Niculescu, iar preşedintele Nicuşor Dan să nu mai aibă altă cale decât alegerile anticipate”, a scris, vineri, pe Facebook, deputatul liberal Octavian Oprea.

La rândul lui, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, unul dintre iniţiatorii Platformei Liberal Conservatoare din interiorul PNL, afirmă că, atunci când „ţara arde pentru că i-ai dat foc din aroganţă şi lipsă de măsură, nu te autoproclama pompier”.

„Nu poţi să dinamitezi guvernarea, să împingi ţara în criză, iar apoi să te întorci cu aerul salvatorului şi să ceri aplauze pentru că accepţi să stingi incendiul provocat chiar de tine! (…) Cine a provocat criza are, indiscutabil, vina absolută. Dar, apoi, cel care putea salva ţara şi opri criza, de ce nu a făcut-o? Să nu pozeze în salvator! (…) Când ţara arde, nu te autoproclami pompier. Răspunzi pentru focul pe care l-ai aprins”, a scris Tișe pe Facebook, el fiind un critic al preşedintelui PNL, Ilie Bolojan.

În urmă cu câteva zile acesta scria, într-un aşa-numit „Manifest” pe care l-a distribuit şi europarlamentarul PNL Rareş Bogdan, şi el critic al actualei conduceri a liberalilor: „Ajunge, Ilie! România are nevoie urgentă de un guvern! (…) Ilie, renunţă la aroganţă şi la sabotarea interesului naţional! România are nevoie urgentă de un guvern”.

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, transmitea joi că, pentru PNL, un vot pentru învestirea Guvernului Niculescu, adică pentru revenirea PSD la guvernare cu nume de la care nu ai aşteptări, ar putea să aibă nu doar costuri politice, ci şi personale, el arătând că partidul va lua decizia finală la sfârşitul acestei săptămâni.

Articole similare:

Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a reușit...

[post-views]

Ministerul Sănătății informează că a doua tranșă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul...

[post-views]

Întâlnirile de lucru, cu membrii Comitetului Politic Județean al PSD Gorj și ai organizației municipale Târgu Jiu,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: