Deputatul Ion Iordache intenționează să participe la întâlnirea cu președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, așteptat, săptămâna viitoare, la Târgu Jiu.
Parlamentarul, care a demisionat de la șefia PNL Gorj, la finalul săptămânii trecute, afirmă că-i aparține inițiativa de a-l invita pe Bolojan la Gorj. Iar, premierul i-a transmis că-l va anunța în ce zi sosește.
Acesta urmează să stabilească cine va conduce organizația. În spațiul public au fost vehiculate mai multe nume: Iulian Popescu, președintele PNL Târgu Jiu; generalul în rezervă Ioan Sîrbu; Daniel Burlan, fostul președinte al directoratului Complexului Energetic Oltenia sau Liviu Cotojman, primarul comunei Roșia de Amaradia.