Polițiștii gorjeni, în școli din Târgu Jiu, Tismana, Mătăsari, Bâlteni, Turburea și Schela. Activități cu circa 1000 de elevi

13:19
[post-views]

În perioada 2–6 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară, împreună cu polițiști din alte structuri cu atribuțiiin domeniul siguranței școlare, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din județul Gorj, la care au participat aproximativ 1.000 de elevi.

Polițiștii au ajuns în școlile din Tismana, Mătăsari, Bâlteni, Turburea, Schela și Târgu Jiu, unde au discutat cu elevii despre:

  • prevenirea violenței și a bullyingului;
  • riscurile asociate consumului și traficului de droguri;
  • prevenirea portului și folosirii obiectelor periculoase;
  • siguranța în mediul online și criminalitatea informatică;
  • prevenirea radicalizării și extremismului violent;
  • respectarea regulilor de circulație;
  • consecințele legale ale comportamentelor antisociale.

Activitățile s-au desfășurat atât în cadrul programului „Școala Altfel”, cât și în baza planurilor de acțiune ale polițiștilor și a Planului de măsuri județean pentru creșterea gradului de siguranță școlară.

În aceeași perioadă, polițiștii au instruit 10 persoane, care asigură paza în unitățile de învățământ, punând accent pe identificarea obiectelor periculoase și sesizarea imediată a poliției în cazul unor situații de risc.

De asemenea, au avut loc întâlniri cu reprezentanții părinților din două unități de învățământ din municipiul Târgu Jiu, pentru identificarea timpurie a comportamentelor de risc și protejarea copiilor atât în școală, cât și în afara acesteia.

”Prin informare, prevenție și colaborare între polițiști, profesori, personalul de pază și părinți, contribuim împreună la un mediu școlar mai sigur pentru toți copiii!” transmite IPJ Gorj.

Articole similare:

Premierul Luca Niculescu a declarat, sâmbătă, după o vizită la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, că Unitatea 1 va...

[post-views]

Grupul energetic nr. 5 al Termocentralei Turceni a fost oprit, din nou, vineri, în urma unei avarii...

[post-views]

Partidul Social Democrat a anunțat, sâmbătă, bilanțul miniștrilor săi în ultima săptămână la guvernare. Deschiderea a două...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: