O femeie, de 51 de ani, din Craiova, a găsit o plasă în care se aflau 44.600 de lei și a ales să predea întreaga sumă poliției. Banii au ajuns înapoi la proprietar, după ce acesta a fost identificat de oamenii legii, potrivit craiova.ro.
Femeia, pe nume Georgeta, s-a prezentat la poliție după ce a descoperit banii. Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a anunțat, ulterior, că suma a fost restituită celui care o pierduse.
„Cu sprijinul colegilor noștri din cadrul Secției 5 Poliție Craiova, proprietarul a fost identificat, iar banii i-au fost restituiți”, transmite IPJ Dolj.
Cazul a atras atenția și prin reacția polițiștilor, care au felicitat-o pe femeie pentru decizia de a nu păstra suma găsită.
„Poate că, pentru o clipă, 44.600 de lei par o avere. Dar nu orice sumă găsită pe neașteptate este un câștig. Uneori, cel mai mare câștig este să poți spune cu fruntea sus: „nu sunt ai mei.” Nu te îmbogățește ceea ce iei într-o clipă, te îmbogățește caracterul pe care îl construiești într-o viață. Iar într-o lume în care mulți caută scurtături spre avere, gestul acesta ne amintește de ceva simplu: onoarea nu are preț. Felicitări, doamna Georgeta! Sunteți un exemplu pentru toți”, a conchis IPJ.
Incidentul s-a încheiat fără pierderi pentru proprietar, care și-a recuperat integral banii.