Aproximativ 30 de invitați din țară și din străinătate, la Festivalul Internațional de Umor ”Ion Cănăvoiu”

15:02
[post-views]

Aproximativ 30 de invitați din țară și din străinătate vor participa, la sfârșitul acestei săptămâni, la Festivalul Internațional de Creație Umoristică ”Ion Cănăvoiu”, a declarat marți, într-o conferință de presă, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj, Ionuț Viorel Bordeiași.

”Avem, la sfârșitul lunii septembrie, Festivalul Internațional de Creație Umoristică ”Ion Cănăvoiu”, ajuns la ediția cu numărul 34, este o ediție care face cinste județului nostru, pentru că ea se realizează în colaborare cu Uniunea Epigramiștilor din România și cu alte uniuni de creație. Are un program destul de vast, începând cu ateliere de creație, ateliere de grafică, ce se vor desfășura începând cu ziua de vineri, aici la sediul instituției va fi prezent cunoscutul și apreciatul caricaturist Marian Avramescu (…) și va susține un masterclass de grafică pentru elevi și pentru cei interesați”, a spus Ionuț Viorel Bordeiași.

Programul va continua cu o expoziție de grafică și fotografie tot la sediului CJCPCT Gorj, în cadrul căreia vor expune Marian Avramescu, Laura Lungescu, Horia Lungescu, dar și Grigore Haidău, cu o expoziție de caricatură pe teme din versurile lui Ion Cănăvoiu.

”Vom avea o invitată foarte apreciată, este vorba despre Petronela Vali Slavu, foarte cunoscută în lumea creatorilor de literatură umoristică ca și umorist, ca și creator de fabule. (…) A avut plăcerea de a ne pune la dispoziție câteva zeci de creații, de poezii pentru copii, pe care le-am adunat într-un volum intitulat ”Povestiri din pădurea fermecată” și în contextul zilei de debut a festivalului ne dorim să avem o întâlnire la Colegiul Național ”Spiru Haret”, unde să aducem mai multe clase pentru o întâlnire cu Petronela Vali Slavu”, a adăugat managerul CJCPCT Gorj.

Sâmbătă, invitații vor merge la Runcu, localitatea de naștere a lui Ion Cănăvoiu, unde va avea loc un podium poetic, vizite la diverse obiective turistice și culturale, iar sâmbătă seara, la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, se va desfășura gala premiilor festivalului.

Articole similare:

Reprezentanții AUR sunt dispuși să se întâlnească cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, dacă acesta lansează o invitație...

[post-views]

Adunarea Generală a Acţionarilor a Societăţii de Transport Bucureşti STB S.A. a decis, în şedinţa de marţi,...

[post-views]

Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar. Fostul candidat la prezidențiale a stat în arest preventiv,...

[post-views]

Primarul comunei Scoarța, Ion Stamatoiu, crede că Partidul Social-Democrat ar trebui să-l susțină pe Victor Ponta pentru...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: