Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că investițiile din sănătate finanțate prin PNRR vor continua prin Programul Operațional Sănătate. În acest context, el a anunțat că, luni, va avea loc inaugurarea noii clădiri a Institutului Inimii din Târgu Mureș.
„PNRR a fost o oportunitate uriașă pentru România, urmează și Programul Operațional Sănătate, care va fi o continuitate a acestei oportunități și, poate, un lucru important pe care l-aș menționa este acela că se poate și în România, se poate să avem un proiect întocmit, se poate să găsim finanțare pentru acel proiect, se poate ca acel proiect să se construiască și se poate ca lucrurile să se finalizeze. Și se poate să folosim bani publici, bani naționali și bani europeni pentru pacienți și pentru sprijinul comunităților locale. Investiția e în slujba cetățenilor și a pacienților. Urmează să avem și alte investiții importante în sănătate. Luni, vom inaugura noua clădire a Institutului Inimii din Târgu Mureș, o investiție la fel de importantă, cu o valoare importantă, care va deservi pe acel segment nu numai zona Mureșului, ci întreaga Transilvanie și România”, a spus Cseke Attila.
Cseke Attila a participat, sâmbătă, alături de premierul interimar Ilie Bolojan, de președintele Senatului, Mircea Abrudean, precum și de alte oficialități naționale și județene, la inaugurarea Centrului Regional de Patologie Vasculo-Cerebrală și Neurochirurgie din Cluj-Napoca.