Polițiștii au fost chemați la un liceu din Pitești, după ce un elev de 15 ani a intrat în instituție cu un ”obiect tăietor-înțepător”. Acesta s-a răfuit cu doi colegi, pe unul dintre ei l-a tăiat, iar pe un al doilea l-a bătut. Minorul a fost luat în custodie de către polițiști.
”Polițiștii piteșteni au fost sesizați cu privire la faptul că un elev al unui liceu din Pitești ar fi suferit o leziune în urma unui conflict cu un coleg. Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Secției 1 Poliție Pitești, a rezultat că un minor, de 15 ani, ar fi pătruns în liceul unde este elev, având asupra sa un obiect tăietor-înțepător, iar în cadrul unei stări conflictuale, ar fi provocat o rană la nivelul unui antebraț, unui coleg de clasă și ar fi agresat fizic un altul. Minorul care a suferit o leziune la nivelul antebrațului a fost transportat la spital pentru îngrijiri. Agresorul se află în custodia polițiștilor, iar la acest moment se desfășoară cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun”, arată un comunicat al IPJ Argeș.
Recent, un alt incident șocant a avut loc într-o școală din Bistrița. Un elev și-a înjunghiat profesoara de matematică și a rănit un coleg care a intervenit în ajutorul profesoarei.