Termocentrala Turceni, amendată cu 50.000 de lei

14:19
[post-views]

Apele Române au amendat Sucursala Electrocentrale Turceni cu 50.000 de lei după ce, în urmă cu câteva zile, mii de pești au fost găsiți morți în zona barajului de pe Jiu.

„În urma controlului efectuat în data de 20 august 2026, inspectorii din cadrul Administrației Bazinale de Apă Jiu – Inspecția Bazinală a Apelor au constatat încălcarea prevederilor legale privind exploatarea în condiții de siguranță a infrastructurii hidrotehnice aferente acumulării Turceni. Pentru deficiențele constatate, SE Turceni a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 50.000 de lei.

În urma verificărilor în teren, inspectorii Apele Române Jiu au constatat că SE Turceni nu a respectat prevederile Autorizației de funcționare în condiții de siguranță a barajului aferent lacului de acumulare Turceni, precum și prevederile Regulamentului de Exploatare al acestuia.

De ce sunt importante aceste reguli? Exploatarea unui baraj și a unei acumulări se realizează pe baza unor documentații și reguli tehnice stricte, menite să asigure funcționarea în condiții de siguranță, monitorizarea parametrilor hidrotehnici și prevenirea unor situații care ar putea pune în pericol infrastructura, mediul sau comunitățile din aval.

Respectarea autorizațiilor și a regulamentelor de exploatare nu este opțională. Acestea stabilesc condițiile tehnice și de siguranță care trebuie respectate pe întreaga perioadă de funcționare a lucrărilor hidrotehnice. Inspectorii Apele Române Jiu continuă acțiunile de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legislației din domeniul gospodăririi apelor și al siguranței lucrărilor hidrotehnice” a comunicat Apele Române Jiu.

Articole similare:

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) informează că o primă tranşă, de 300.000 de...

[post-views]

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat, joi, lucrări în valoare totală de peste 40...

[post-views]

Rata șomajul este, în Gorj, este mai mare decât era anul trecut, în această perioadă, dar în...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 22 octombrie 2026. Invitat: Manu Tomescu, fost vicepreședinte Sindicatul Energia Rovinari

...
[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: