Salariile profesorilor, majorate prin noua lege a salarizării, susține ministrul Muncii

07:00
[post-views]

Noua grilă prevăzută de legea salarizării ar putea fi aplicată în educație începând cu 1 septembrie 2027 și ar urma să aducă o creștere importantă a veniturilor profesorilor, a declarat Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, la B1 TV.

Acesta susține că a fost identificată o formulă prin care impactul bugetar să fie distribuit pe mai mulți ani, fără promisiuni pentru care nu există finanțare. Întrebat de unde ar urma să provină banii pentru majorarea veniturilor profesorilor, în condițiile unui buget de aproximativ 12 miliarde de lei, Pîslaru a explicat că soluția presupune aplicarea noii grile de la începutul anului școlar, nu de la 1 ianuarie.

„Dacă dumnealor ar accepta că nu mai merg pe promisiuni și pe alte chestii în 2028, care fusese prima noastră gândire, și mergem că avem o grilă, grila pe care și-o doresc din 1 septembrie, atunci impactul este de o pătrime, pe 2027. În 2028, noi găsisem o modalitate de a amâna implementarea premiilor de performanță pentru toată lumea, pentru ca să facem loc eventual unei creșteri pe zona de educație, lucruri pe care le putem face în continuare, și atunci, practic, anualizarea acestui efect major, printr-o grilă mult mai avantajoasă pentru educație, se preia în 2028 și se atenuează final în 2029”, a explicat ministrul.

Pîslaru a insistat că nu intenționează să avanseze majorări fără acoperire bugetară.

„După nopți nedormite, am găsit o formulă, care părea inițial aproape neverosimilă, pentru că n-aveai cum să promiți unor oameni niște sume pe care nu le ai în buget și eu nu voi face promisiuni pe sume pe care nu le avem. Să nu uităm că noi, acum, avem niște măsuri pe care trebuie să partidele politice să le accepte și să le inițieze și pentru diferența între 8 miliarde și 12,1 miliarde. Deci, cumva, asta rămâne în continuare pe masă. Vă spun, cu tot simțul posibil de răspundere, este că, acum, varianta pe care le voi prezenta partidelor este de nerefuzat, din punctul meu de vedere, de către sectoarele de educație și sănătate” a declarat ministrul.

Pîslaru nu a dezvăluit valoarea salariului pe care l-ar urma să primească un profesor cu 25 de ani vechime, argumentând că prezentarea unei cifre înaintea negocierilor ar putea genera polemici. El a susținut, însă, că noua formulă ar repara inclusiv unele dintre efectele măsurilor adoptate în 2025.

„Reașează plata cu ora la un venit mai rezonabil, dar mai ales oferă o grilă în care te duci cu salariul profesorului de la 25 de ani la un nivel cât de cât acceptabil pentru un sistem de educație care se uită și în comparație cu celelalte familii ocupaționale”, a declarat Pîslaru.

Varianta preferată ar presupune menținerea actualelor venituri până în toamna anului viitor și trecerea directă la noua grilă odată cu începerea anului școlar.

„Mai bine, de la 1 septembrie, când începe anul școlar, măcar știi că stai până atunci cu ce ai acum în plată, nu mai dăm peste cap lucrurile, dar de la 1 septembrie intri pe o grilă care reprezintă, atenție, nu mai discutăm de o reașezare, discutăm de o creștere salarială majoră în grila de educație”, a afirmat Dragoș Pîslaru.

Articole similare:

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, anunță că vor fi ridicate autoturismele fără numere de înmatriculare din...

[post-views]

O dronă a pătruns, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în spațiul aerian național, dinspre Republica Moldova,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: