Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada 20-24 iulie 2026, un număr de 46 de controale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
În urma verificărilor efectuate, inspectorii de muncă au aplicat 48 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora ridicându-se la 338.500 de lei. Totodată, au fost dispuse 111 de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților constatate și alinierea activităților angajatorilor la prevederile legislației în vigoare
Un angajator cu sediul social în municipiul București, care desfășoară activități de transport rutier de mărfuri pe raza județului Gorj, a fost sancționat contravențional cu amenzi în cuantum total de 40.000 lei pentru încălcarea prevederilor legale din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea obligațiilor legale în domeniile menționate, respectiv neîndeplinirea măsurilor dispuse în urma controalelor anterioare, nepunerea la dispoziția inspectorului de muncă a documentelor solicitate în cadrul controlului, prestarea muncii în zile de sărbătoare legală cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, precum și pentru neasigurarea unor echipamente de muncă conforme cu cerințele legale de securitate și sănătate în muncă.
În acest interval, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au fost implicați în acțiuni de verificare, la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul Industria alimentară – cod CAEN 10.
Acțiunea, de tip Campanie națională, a urmărit în principal creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă precum și în domeniul securității și sănătății în muncă. În cadrul acestei campanii au fost verificați 2 angajatori, fiind aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 34.000 de lei, precum și 17 de măsuri de intrare în legalitate.
Obiectivele Campaniei Naţionale :
- eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul relațiilor de muncă și în domeniul securității și sănătății în muncă, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea sancțiunilor contravenționale;
- creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
George Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj: ”Atragem atenția tuturor angajatorilor faptul că nerespectarea de către conducătorul unităţii, reprezentantul legal al acestuia, angajaţi, prepuşi sau alte persoane aflate în locaţiile supuse controlului a obligaţiei de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, în termenul stabilit de aceştia, documentele şi informaţiile solicitate, necesare controlului ori cercetării evenimentelor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii numărul 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”