Târgu-Jiu: A intrat cu mașina în șanț

12:44
[post-views]

Un șofer, de 24, din comuna Bâlteni a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un șanț pluvial situat pe marginea unei străzi din Târgu-Jiu. Bărbatul s-a ales cu dosar penal fiind depistat că a condus sub influența băuturilor alcoolice.

„La data de 29 iulie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime, în localitate. Polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat la fața locului, stabilind faptul că în jurul orei 10:15, un bărbat, de 24 de ani, din Bâlteni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Arethia Tătărăscu, din Târgu Jiu, într-o curbă ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în șanțul pluvial. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la Secția U.P.U. în vederea acordării de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,15 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului” a comunicat IPJ Gorj.

Articole similare:

Interviurile Infinit FM din data de 30 iulie 2026. Invitați: Nicolae Bobu(PRM) și Ion Fugaru

...
[post-views]

O nouă alertă cu bombă a fost anunţată, joi, la sediul Autorităţii Navale Române (ANR) din Portul...

[post-views]

Junii Sibiului marchează o premieră în istoria ansamblului prin participarea la UNTOLD, unul dintre cele mai importante...

[post-views]

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia a prelungit, până pe 28 septembrie, termenul de depunere a...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: