Sondaj CURS. Cum ar vota românii la parlamentare

19:12
[post-views]

Alianța pentru Unirea Românilor se află pe primul loc în intenția de vot la alegerile parlamentare, cu 34%, urmată de PSD – 23% și PNL – 21%, potrivit unui sondaj CURS realizat la nivel național în perioada 14-24 iulie.

USR este creditat cu 9%, UDMR cu 4%, SOS România cu 3%, iar PNRR-Piedone și Acțiunea Conservatoare ar obține fiecare câte 2% dintre voturile celor care declară că s-ar prezenta la urne dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, informează un comunicat de presă remis duminică AGERPRES.

Conform cercetării, 8 din 10 români consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce 16% dintre respondenți apreciază că direcția este una bună.

În privința încrederii în personalitățile politice, Călin Georgescu înregistrează cel mai ridicat nivel – 33%, fiind urmat de Nicușor Dan – 30%, George Simion – 24%, Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu – câte 23%, precum și Cristian Popescu Piedone – 18%. Niciunul dintre liderii evaluați nu beneficiază de încrederea majorității respondenților.

Armata ocupă primul loc în clasamentul instituțiilor, 81% dintre cei chestionați declarând că au o părere bună sau foarte bună despre aceasta. Urmează Biserica, cu 79%, și Pompierii și SMURD, cu 66%. La polul opus se situează Guvernul, evaluat pozitiv de 19% dintre respondenți, și Parlamentul, cu 20%.

Majoritatea celor chestionați resping organizarea alegerilor parlamentare anticipate: 58% nu sunt de acord cu această variantă, iar 33% o susțin. Totodată, 57% se declară împotriva suspendării și demiterii președintelui României, în timp ce 31% sunt de acord cu acest scenariu.

Sondajul CURS a fost realizat în perioada 14-24 iulie, pe un eșantion de 1.108 persoane cu vârsta de cel puțin 18 ani, prin interviuri telefonice. Marja maximă de eroare este de plus/minus 3%, la un nivel de încredere de 95%.

Articole similare:

Federația SANITAS anunță declanșarea grevei generale în sistemul sanitar începând de marți, 28 iulie, cu proteste programate...

[post-views]

Meteorologii anunţă ploi şi vijelii în jumătatea de vest a ţării, luni şi vânt în Carpaţii Meridionali...

[post-views]

Alianța pentru Unirea Românilor Gorj se pregătește pentru următoarele bătălii electorale. Duminică, a fost organizată activitatea în...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: