Echipa de handbal masculin U19-Juniori 1 a CSM Târgu Jiu s-a impus, sâmbătă, în fața HC Beldiman Arad, scor 36-33. Partida a contat pentru etapa a 3-a din Campionatul Național U19, Seria D. Mihnea Ciobanu a fost cel mai bun marcator al CSM Târgu Jiu, cu 9 goluri.
La revenirea pe parchetul din Sala Sporturilor, handbaliștii lui Vali Popescu au înregistrat cea de-a doua victorie din acest sezon, după ce au trecut de una dintre formațiile cu pretenții din această serie, HC Beldiman Arad. Partida a fost una destul de echilibrată, dar cu echipa din Târgu Jiu mult mai hotărâtă să obțină cele 2 puncte. A reușit acest lucru la capătul unui meci în care a condus la 6 goluri la finalul primei reprize, scor 18-12, dar și la 7 goluri în mai multe rânduri pe parcursul reprizei secunde. Arădenii au echilibrat însă disputa pe final și s-au apropiat periculaos pe tabelă la doar un singur gol, scor 27-26. S-a terminat 36-33.
Vali Popescu, antrenor U19 CSM Târgu Jiu: ”A fost un joc bun, au alergat exact așa cum le-am cerut. Din păcate, am avut destul de multe ratări din situații bune, iar singurul lucru de care nu sunt mulțumit este relaxarea de la pauză. Am început repriza a doua cu un avantaj de 7 goluri și din păcate echipa din Arad a reușit să revină la un singur gol. Probabil în a doua parte a jocului a apărut și un pic de relaxare, dar cu siguranță a fost și oboseală, în condiițiile în care noi am avut în teren tot meciul cel puțin 4 jucători cu 2 ani mai mici.”
CSM Târgu Jiu Juniori 1- U19: Vlad Mezdrea, Mihai Bordușanu 3g, Mario Stancu 2g, Ianis Penescu 8g, Andrei Mornea, David Bîrlete 5g, Ștefan Stănoiu, David Honcioiu, Mihnea Ciobanu 9g, Luca Hortopan 3g, Rareș Bruciu, Vlad Călinoiu 2g, Robert Guran 4g, Narcis Popescu.