S-a încheiat greva de avertisment din spitale. Sindicatele avertizează că urmează greva generală

12:55
[post-views]

Federația SANITAS anunță că greva de avertisment desfășurată luni, în peste 480 de unități sanitare din țară, reprezintă un semnal pe care guvernul nu îl mai poate ignora și solicită reluarea de urgență a negocierilor privind noua lege a salarizării. Sindicaliștii avertizează că, în lipsa unui dialog real și a modificării proiectului de lege, vor declanșa greva generală în 28 iulie.

„Greva de avertisment organizată astăzi, 20 iulie 2026, de Federația SANITAS s-a încheiat cu un rezultat care transmite un mesaj fără echivoc: salariații din sistemul public de sănătate sunt uniți, hotărâți și pregătiți să își apere drepturile. Angajați din peste 480 de unități sanitare din țară au participat la această acțiune de protest, în intervalul orar 9:00–11:00. Se confirmă încă o dată că nemulțumirile angajaților sunt reale, profunde și nu mai pot fi tratate cu indiferență. Federația SANITAS le mulțumește tuturor colegilor – membri Sanitas, nemembri și membri ai altor sindicate – care au participat astăzi la greva de avertisment pentru unitatea, responsabilitatea și determinarea de care au dat dovadă. În același timp, mulțumim pacienților și familiilor acestora pentru disponibilitatea și respectul manifestate pe parcursul celor două ore de protest. Ei au înțeles că această luptă nu este doar despre drepturile salariaților, ci despre apărarea unui sistem public de sănătate și de asistență socială capabil să ofere servicii sigure și de calitate”, a transmis Sanitas, printr-un comunicat de presă.

Sindicaliștii spun că, prin această grevă de avertisment, au demonstrat că dialogul social nu poate fi înlocuit prin decizii luate fără consultarea celor care susțin, zi de zi, funcționarea sistemului.

„Astăzi, au fost două ore de grevă de avertisment. De acum înainte, responsabilitatea aparține în totalitate decidenților politici. Solicităm organizarea, în regim de urgență, a consultărilor pentru discutarea și amendarea proiectului legii salarizării, astfel încât acesta să respecte principiile echității, să corecteze veniturile salariaților și să răspundă realităților din sistemul public de sănătate și de asistență socială. Rămânem deschiși dialogului, însă dialogul presupune respect reciproc și disponibilitatea reală de a construi soluții. În lipsa acestuia, următoarea etapă poate însemna oprirea întregului sistem public de sănătate și asistență socială”, a declarat Iulian Pope, președintele Federației SANITAS din România.

Sindicaliștii avertizează că, dacă guvernul va continua să trateze dialogul social ca pe o simplă obligație formală și nu va opera modificările necesare asupra proiectului legii salarizării, Federația SANITAS va continua calendarul acțiunilor sindicale prin declanșarea grevei generale în 28 iulie.

Articole similare:

Grav accident de circulație, sâmbătă după-amiază, în comuna Plopșoru, sat Olari, între un motociclist și un autoturism....

[post-views]

Orice întreprindere din România, indiferent de mărimea acesteia, poate să depună documentele necesare pentru a obține, în...

[post-views]

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier...

[post-views]

Nicușor Dan ar pregăti o nouă propunere de premier. Această variantă ar putea împăca toate formațiunile „pro-europene”....

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: