Marți, 21 iulie 2026, încep lucrările de mentenanță a plaselor de protecție montate pe versanții de pe DN66, în Defileul Jiului, pe sectorul cuprins între Bumbești-Jiu și Polatiște (raza de activitate a SDN Târgu Jiu), anunță DRDP Craiova.
Lucrările constau în descărcarea plaselor de protecție care au acumulat cantități importante de piatră, repararea elementelor deteriorate și înlocuirea celor care nu mai pot fi recondiționate, astfel încât sistemele de protecție să își păstreze eficiența și să asigure siguranța participanților la trafic.
Pe durata intervențiilor, circulația rutieră se va desfășura alternativ, pe un singur sens de mers, dirijată cu piloți de trafic (la paletă).
În perioadele în care se vor descărca plasele de protecție sau se vor executa lucrări de rănguire a versanților, circulația va fi oprită temporar, pentru intervale de aproximativ 10-15 minute, în funcție de cantitatea de material dislocat.
”Facem apel la conducătorii auto să circule cu atenție sporită în zona lucrărilor, să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile piloților de trafic, pentru desfășurarea intervențiilor în condiții de maximă siguranță, atât pentru participanții la trafic, cât și pentru echipele care lucrează în teren. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru sprijinul acordat în desfășurarea acestor lucrări necesare” transmit drumarii.