Îi recomandă lui Trufelea ”să se ocupe de ceea ce știe”, de partea de cărbune

[post-views]

Laurențiu Ciurel este convins că noul președinte al directoratului Complexului Energetic Oltenia, Cosmin Trufelea, va continua planul de închidere a companiei.

Fostul manager afirmă că Trufelea, fost director al Carierei Roșia, a redus activitatea cu 40% în unitate și “a pus umărul”, alături de Dan Plaveti, la închidere capacităților pe cărbune.

“E nesemnificativ cine e în directorat pentru că niciunul din cei angrenați în activitatea de conducere nu au pârghiile necesare să poată face functional ce-a mai rămas din Complexul Energetic Oltenia” afirmă Laurențiu Ciurel.

Fostul președinte al directoratului declară că ”România are cel mai mare deficit de putere din UE, de 146 de ore”, iar posibilitatea de blackout este de peste 60%., însă guvernanții nu mai sunt preocupați de cărbune.

Laurențiu Ciurel crede că ar fi trebuit adus un energetician, nu un miner la conducerea Complexului Energetic Oltenia.

”Este ca și cum șef la Coca-Cola îl pui pe ăla care produce dopurile” declară fostul manager.

Ciurel speră ca viitorul guvern să-și îndrepte atenția și asupra energiei pe cărbune produsă de Complexul Oltenia, iar noua conducere a companiei să se ocupe activitatea de minerit, care, în opinia sa, ar putea fi revitalizată.

„Domnul Trufelea să se ocupe de ceea ce știe, de partea de cărbune. A fost, cândva, șef de carieră, am o relație destul de bună cu dânsul, chiar dacă l-am schimbat de două ori. Problema, la cele 3-4 grupuri care au rămas, este lipsa de cărbune” afirmă fostul șef CEO.

Articole similare:

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

[post-views]

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

[post-views]

Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparenţă din partea companiei de...

[post-views]

Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul-șef Alexandru Raoul Păunescu, a fost reținut de procurorii DNA pentru...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: