09:53 Primăria din Gorj care oferă gratuit locuitorilor panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei

09:53
[post-views]

Primăria Polovragi oferă gratuit panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei pentru gospodăriile din localitate, în cadrul unui proiect finanțat aproape integral din fonduri europene.

Inițiativa vizează reducerea costurilor la energie și crearea unei comunități locale de energie regenerabilă. Beneficiarii vor primi sisteme fotovoltaice de 3 până la 10 kW. Programul se adresează persoanelor vulnerabile din comună, iar dosarele pot fi depuse până la 6 iunie.

Totodată, acestea ar putea primi chiar și pompe de căldură și baterii pentru stocarea energiei. Investițiile sunt acoperite aproape în totalitate din fonduri europene. Mai exact 98%, iar beneficiarii nu trebuie să contribuie deloc din punct de vedere financiar, însă trebuie să îndeplinească anumite criterii.

Vor beneficia persoane vulnerabile, precum: șomeri, familii monoparentale, persoane peste 55 de ani, persoane cu handicap și alte categorii sociale, care întâmpină dificultăți în acoperirea costurilor cu energia.

Articole similare:

Prefectura Gorj va fi mutată în clădirea Universității “Constantin Brâncuși” de la Drăgoieni, pentru că Palatul Administrativ...

[post-views]

”Asta-i politica pe care au dus-o toate guvernele României!” spune liderul sindical Paul Constantinescu, după ce guvernanții...

[post-views]

S-au făcut noi angajări la Minprest Rovinari. 114 oameni își vor începe activitatea de luni, urmând să...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: