Ultimul meci acasă pentru handbaliste. CSM Târgu Jiu întâlnește Rapid București

[post-views]

Final de săptămână electrizant pentru iubitorii de sport din Târgu Jiu. Fanii fotbalului au vineri ultima întâlnire din acest sezon de Liga a 3-a cu echipa lui Mario Găman, iubitorii de handbal le vor vedea la lucru pe handbalistele pregătite de Liviu Andrieș, care vor da, sâmbătă după-amiază, ultima reprezentație pe teren propriu din actuala stagiune din Liga Florilor, în vreme ce suporterii echipei de baschet vor avea emoții, sâmbătă seara, pentru baschetbaliștii lui Vanja Miljkovic, care vor juca meciul 3 din play-out-ul Ligii Naționale de Baschet.

Vineri, 15 mai, ora 18.00: CSM Târgu Jiu – Inter Stars Sibiu / Liga 3
Sâmbătă, 16 mai, ora 17.30: CSM Târgu Jiu – Rapid București / Liga Florilor MOL
Sâmbătă, 16 mai, ora 20.30: CSM Târgu Jiu – CSM Târgu Mureș – Liga Națională de Baschet Masculin BCR

Pentru echipa de handbal CSM Târgu Jiu este ultima reprezentație din acest sezon pe teren propriu. Se anunță un meci interesant, între două echipe cu stări diferite pe final de campionat.  Pe de o parte, gruparea gorjeană, cu obiectivul îndeplinit, dar care vrea să încheie seria meciurilor de acasă cu o victorie, iar pe de altă parte, Rapid, una dintre forțele campionatului românesc, dar care și-a ratat obiectivele în acest sezon, fiind în afara locurilor care asigură un loc în cupele europene. După un sezon oscilant, bucureștencele sunt pe locul 7, cu 19 puncte. Gorjencele sunt pe locul 10, cu 10 puncte, reușind să evite locurile de baraj.

Liviu Andrieș, antrenor principal CSM Târgu Jiu: ”Este o ultimă reprezentație a noastră în fața propriilor suporteri. Ne bucurăm că întâlnim și un adversar foarte puternic, cu o carte de vizită impresionantă. Este vorba despre Rapid. Deci este un final de campionat cum ne-am dori. Sper să facem un meci bun. Să mulțumim toată lumea, pe suporterii noștri și, de ce nu, să credem în șansele noastre de a reuși să câștigăm și să încheiem foarte frumos acest campionat, pe care l-am început, după cum știți, destul de greu. Dar în partea a doua a campionatului am reușit să facem un parcurs bun spre foarte bun. Ne-am salvat cu vreo trei sau patru etape înainte de terminarea campionatului și acest lucru este nemaipomenit pentru noi, pentru că a dat o stare de liniște, o stare de spirit nemaipomenită și acest lucru contează foarte mult pentru pregătirea viitorului sezon. Știm că Rapid are în componență jucătoare de calitate, cu un bogat palmares, câștigătoare de Liga Campionilor, vicecampioane europene, câștigătoare de campionate. Deci sunt jucătoare de top în curtea Rapidului, și acest lucru ne va motiva. Ca să ajungem la nivelul lor, va trebui să jucăm cu o maximă determinare și fără nicio presiune, pentru că presiunea nu mai există de foarte mult timp și acest lucru îți dă o altă stare. Pe această cale i-aș ruga pe suporterii noștri să fie alături de noi pentru ultimul meci din acest campionat, pentru că avem nevoie de ei, să fie jucătorul în plus din teren și să ne încurajeze pe întreaga durată a partidei. Le mulțumim pentru toate încurajările pe care le-am primit pe parcursul acestui sezon și am vrea să ne luăm un rămas bun frumos de la ei, și ei să fie bucuroși și satisfăcuți de ceea ce am arătat pe teren.”

Și Maria Gavrilă vrea victoria contra Rapidului la ultima partidă pe teren propriu din acest sezon.

Maria Gavrilă, CSM Târgu Jiu: ”Abordăm acest meci cu gânduri bune. Am avut un final de campionat mult mai liniștit față de anul trecut. Ne dorim să facem o figură frumoasă. Ne antrenăm serios chiar dacă sunt ultimele săptămâni. Ne dorim să facem o figură foarte bună pentru public și îi așteptăm cu această ocazie în număr cât mai mare la sală. Deși am început destul de greu, pentru că am avut destul de multe probleme, ne bucurăm pentru jucătoarele care au venit să ne ajute pe parcurs și se pare că am avut un sezon mult mai liniștit decât ne așteptam. Păi în primul rând, multă dăruire, atitudine și să jucăm cu sufletul și cu inima, pentru că presiunea nu este pe noi, este pe ele. De altfel, ultimul meci acasă vrem să jucăm cât mai bine și să rămână toată lumea cu cea mai bună impresie despre noi.”

Articole similare:

Zilele Municipiului Târgu Jiu încep de luni, 18 mai, în zona special amenajată din Parcul Narciselor. Îndrăgiți...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: