10:10 Bolojan vrea să crească vârsta de pensionare pentru angajații din apărare și ordine publică

[post-views]

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că Guvernul vrea să crească vârsta de pensionare și pentru angajații din apărare, ordine publică și siguranță națională, după ce CCR a decis că Legea privind pensiile magistraților este constituțională.

„Consider că pentru toate sistemele în care se permite pensionarea la o vârstă care înseamnă 50, 51, 52 de ani, atunci când un om este în deplinătatea facultăților fizice și intelectuale, acolo unde pensia este cât ultimul salariu, trebuie corectate lucrurile, nu doar din punct de vedere al inechităților care sunt evidente pentru toți cetățenii și care au generat o stare de nemulțumire justificată și o scădere a încrederii în statul român și în guvernări, ci și din punct de vedere al sustenabilității sistemului nostru de pensii și din punct de vedere al unei economii sănătoase”, a spus Ilie Bolojan la Digi 24.

Premierul a afirmat că, dacă nu este crescută vârsta de pensionare pentru aceste categorii, „vom fi în situația în care, în anii următori, nu mai e cine să-i înlocuiască pe cei care vor ieși la pensie”, invocând diferența dintre generațiile mai numeroase și cele care vin din urmă.

„Ne propunem ca, în luna martie, așa cum este prevăzut și în proiectul de ordonanță care este legat de reformă în administrație, să venim cu proiecte de legi care să pună în practică acest principiu care a fost stabilit astăzi de Curtea Constituțională”, a adăugat el.

Întrebat ce categorii ar urma să fie vizate, Bolojan a indicat „angajații care țin de Ministerul de Interne, zona de apărare, zona de ordine publică și siguranță națională”.

În același timp, el a spus că trebuie făcute diferențieri între posturile cu solicitare fizică ridicată și cele de birou: „Există în aceste zone situații în care solicitările fizice, efortul țin de niște condiții dificile de muncă, ne gândim la zone de parașutiști, de exemplu, sau de jandarmi care sunt în linia întâi (…) și există situații în care se poate lucra fără niciun fel de probleme până la 65 de ani în condițiile în care stai în pază, într-un post sau lucrezi într-o zonă de birouri”.

„Vârsta de pensionare de 48-52 de ani nu mai poate fi suportată. Pensia, cât ultimul salariu, nu mai poate fi suportată”, a afirmat premierul, adăugând că este nevoie de „o perioadă tranzitorie”, pentru a evita „șocuri în sistem”.

Articole similare:

Noua organigramă a Primăriei Săcelu, care are cu 5 posturi mai puțin, nu reușește să primească votul...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 23 aprilie 2026. Invitat: Laurențiu Ciurel, fost președinte al directoratului CE...

[post-views]

”Să nu ne facem iluzii, ca să nu ne facem deziluzii!” recomandă liderul sindical din Termocentrala Rovinari,...

[post-views]

Corneliu Răducan Morega continuă să afirme că nu este interesat să revină pe postul de prefect de...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: