17:19 Ministrul Radu Miruță, vizat de o nouă moțiune simplă

17:19
[post-views]

Parlamentarii AUR vor depune, miercuri, la Senat, trei moțiuni simple – privind Apărarea, Educația și atitudinea Guvernului referitoare la Acordul Mercosur – semnăturile fiind deja strânse, a anunțat, luni, liderul senatorilor formațiunii, Petrișor Peiu.

”Noi vom depune la Senat, împreună cu ceilalți parlamentari de opoziție de la Grupul Pace Întâi România, trei moțiuni simple, una vizând atitudinea Guvernului în problema Mercosur, cealaltă vizând ceea ce se întâmplă la Ministerul Apărării și declarațiile absolut stranii ale noului ministru al Apărării și a treia vizând situația extrem de gravă, inclusiv politică, de la Ministerul Educației, unde bineînțeles nu avem un nou ministru, dar avem un ministru interimar care vine uneori și face naveta de la Oradea. Toate aceste trei moțiuni vor fi depuse, miercuri, în plenul Senatului, repet, împreună cu colegii noștri de la Grupul Pace Întâi România”, a declarat Petrișor Peiu, într-o conferință de presă, la Parlament.

El a reafirmat că, în cazul în care Guvernul își asumă răspunderea pe reforma din administrație, Alianța pentru Unirea Românilor va depune o moțiune de cenzură.

”Și, de asemenea, dacă Guvernul își angajează răspunderea în Parlament vom depune moțiune de cenzură. Dacă va fi și un alt pachet, deocamdată nu este în dezbatere publică, reforma administrațiilor – este pe site-ul Ministerului Dezvoltării un proiect în dezbatere publică despre care ne putem pronunța. Vom depune moțiune de cenzură dacă își va angaja răspunderea pe acel proiect, inclusiv pentru faptul că își angajează răspunderea a opta oară, dacă nu mă înșel, în cele opt luni de când există acest guvern”, a precizat senatorul.

Referindu-se la o eventuală suspendare a șefului statului, Petrișor Peiu a susținut că ”nu are rost să declanșezi un demers la care știi sigur că nimeni din partea puterii nu va răspunde”.

”Aici nu este vorba de o moțiune de cenzură în care să discutăm o politică publică pe care o face guvernul sau prestația guvernului. Aici este vorba despre o decizie care are consecințe importante asupra funcționării statului român și știm că, fără voturile celor de la PSD, care se declară de altfel nemulțumiți de activitatea președintelui, nu cred că putem avansa, adică nu vom obține suspendarea. Știți că suspendarea e doar prima etapă, după care urmează un referendum”, a explicat el.

Articole similare:

Este doliu în familia fostului șef al Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj, Mădălin Giurcău, după decesul...

[post-views]

Președintele Uniunii Salvați România, Dominic Fritz, consideră că organizarea de alegeri anticipate e singura soluție legitimă pentru...

[post-views]

O societate comercială a fost amendată cu 40.000 de lei de Administrația Bazinală de Apă Jiu, după...

[post-views]

Liderul sindical Constantin Crețan crede că administrația Complexului Energetic Oltenia va elibera, în cele din urmă, adeverințe...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: